Filip Ruxandra

Am incercat ceva complex. Nu ma puteam referi doar la cateva teorii despre timp, cateva intoarceri si alte tampenii originale. Am intrat intr-o zona interzisa.

Ti se pare ca am incercat sa proiectez o imagine personala aici?

Am stat si am citi totul, cu cea mai mare atentie, inclusiv poeziile, si am incercat sa-mi adun gandurile, sa formulez o parere, sa fac un comentariu, dar nu e usor, sa stii. Sunt multe de spus in legatura cu tot ce ai scris, si chiar daca am zis ca nu-ti voi comenta poeziile, o voi face oricum.

Poezii

Am sa fiu sincera cu tine. Putine poezii sunt pe placul meu, iar ale tale nu sunt unele dintre ele. Preferata mea e Seceratoarea singuratica, de Wordsworth. Oricum, asta nu inseamna ca poeziile tale nu au substrat. Cred ca erai foarte suparat cand le-ai scris. Se simte o tristete ascunsa printre versurile tale. In primele trei, cel putin ai folosit aceeasi tema. Cuvintele negru si intunecat sunt nelipsite din vocabularul tau. La un moment dat chiar mi s-a parut ca urasti oamenii atat de mult incat ti-ai creat o lume de vis, Calegora, in care te refugiezi, in speranta ca cineva te va face sa-ti doresti sa iesi din nou in lume, iti va dovedi ca oamenii nu sunt rai, soarele straluceste mai tare ca oricand, jucatorul si visatorul sunt aceeasi persoana iar speranta inca mai este vie in tine.

“Nimeni nu e fericit pe deplin” – eu cred ca te inseli. Cu totii avem momentele noastre de depresie, doar pentru a pretui mai mult viata si lucrurile marunte. Daca nu ar exista suferinta si rautatea oamenilor, viata ar fi insipida. Nu zic acum sa fim toti rai si sa ne batem joc unii de altii. Ma refer la nenorocirile care se intampla in jurul nostru. Adevarul e ca nu prea vreau sa intru in filosofii ieftine de viata. Tot ce vreau sa spun e ca depinde numai de noi daca alegem sa fim fericiti sau tristi.

“Nu indraznesc sa sper intr-o lume mai buna” – ma indoiesc de faptul ca lumea ar putea fi mai buna de atat. Oamenii sunt buni atunci cand noi suntem fericiti. Cu cat noi avem sufletul mai impacat si mai usor, cu atat cei din jurul nostru vor tinde spre perfectiune. Pentru a vedea si alte pareri in legatura cu acest domeniu, iti recomand Maestrul si Margareta, de Bulgakov, capitolul in care Iisus vorbeste cu Pilat din Pont. Aceeasi tema o gasesti si in Demonii. Si Dostoievski si Bulgakov scriu despre oameni rai, dar in acelasi timp dezvolta teorii cu privire la faptul ca au un fond bun.

Apropo de fantome si vampiri care “somnul ne bantuie”, trebuie sa te intreb daca ai cumva noaptea cosmaruri. Eu am. As putea spune ca sunt bantuita de proprii mei demoni, care cateodata pot fi ai naibii de reali. Acum nu ma mai deranjeaza, m-am obisnuit atat de mult cu ei incat nu mai pot dormi bine daca nu visez. As putea spune ca sunt o visatoare, din punctul asta de vedere.

“De ce nu e lumea asa cum o vrem?” – grea intrebare. Mie mi se pare ca este exact asa cum trebuie sa fie. E adevarat ca ar fi poate mai bine daca tampitul ala nu ar fi inceput un posibil al treilea razboi mondial, daca copii nu ar mai muri pe capete de foame, daca oamenii ar fi mai sanatosi, daca ar trai mai mult si ar muri de batranete inainte sa paralizeze sau sa se ramoleasca. Ce naiba, ar fi mai bine daca nu am trai deloc! Oricum e o lume de cosmar. Dar e tot ce avem. Noi am adus-o in starea asta, si trebuie sa ne asuman responsabilitatea pentru faptele noastre. Nu-l poti intreba pe Dumnezeu “de ce in lume e rau” pentru ca noi suntem de vina ca e rau si nu bine. E una sa cunosti drumul cel bun si alta sa o apuci pe el. Poate asta contrazice tot ce am spus mai sus despre bunatatea oamenilor, dar asa cum binele si raul coexista si se bat cap in cap, la fel se intampla si cu afirmatiile mele.

Mi se pare ca esti la o rascruce. Probabil ca si tu, ca multi altii ai niste decizii de luat, ai de ales un drum, sentimente contradictorii iti rascolesc sufletul. Practic in loc sa-ti creezi o lume de vis, te-ai infasurat intr-o membrana de cosmar, de unde visezi la ceva mai bun. Toti aspiram la ceva mai bun, nu-i asa? Sper sa gasesti ceea ce cauti.

“Ziua pe care nu am trait-o niciodata … din teama de iubire”. Iubirea. Cel mai nobil sentiment cu care oamenii au fost binecuvantati. Un sentiment necunoscut pentru multi dintre noi. E trist sa vezi ca oamenilor le e frica sa iubeasca. Mereu m-am intrebat de ce, dar nu am gasit un raspuns pe masura asteptarilor mele. Dragostea adevarata – un teritoriu necunoscut, inspaimantator, in care numai cel de langa tine conteaza. Cum oamenilor le e frica de necunoscut, in consecinta le este frica si sa iubeasca. Poate n-ar trebui sa vorbesc despre ceva ce ma depaseste.

“Ma gandesc la lucruri la care nimeni nu s-a mai gandit … infinitatea, universul, timpul sau viata, … ganduri negandite, asternute pe foaie.” Si din nou trebuie sa te contrazic. Chiar daca e o poezie si autorul poate spune tot ce-i trece prin cap, tot ce are pe suflet, nu cred ca e cazul sa mergi chiar atat de departe. Multi s-ar simti jigniti cand ar citi randurile de mai sus. Din cele mai vechi timpuri, inca inainte ca omul sa invete sa vorbeasca, chiar daca nu putea exprima in cuvinte ceea ce simtea, isi punea intrebari fara raspuns, cauta sensul vietii, isi indrepta privirea spre cer, cautand raspunsuri acolo unde nu putea ajunge. Raspunsurile nu le gasesti ridicandu-ti privirea si impreunandu-ti mainile, ci cautand acolo unde ne este frica sa privim, in suflet.

Si ca sa inchei prima parte a acestei plictisitoare si lungi polologhii, trebuie sa adaug inca doua cuvinte pe care le-am subliniat in ultima poezie: “raza albastra”. Albastru, culoarea melancoliei. Te-a mai intrebat cineva daca esti melancolic, presupun ca acum s-a lamurit si aceasta problema. Diagnostic: melancolic-visator. Combinatie nefata mai mult pentru cei din jur decat pentru tine. Trebuie sa ai grija. Nu e bine sa te agati de vise si sa uiti sa traiesti.


Proza

Am adormit aseara cu gandul la nuvelele tale SF. Atunci cred ca as si avut atatea sa-ti spun despre ele, dar acum nu mai reusesc sa-mi adun gandurile.
Nu cred ca sunt eu in masura sa-ti spun ca sunt prea inspirate, dar din pacate o voi face. Nu am citit Dune ca sa-mi dau seama cat e luat si de acolo, dar am gasit foarte multe elemente luate din Tolkien, de la nume la orasul pe cinci nivele (in LOR – Orasul Strajuit), enti (copacii vorbitori), regiuni, rauri, Muntele de Foc, “cel mai mic om poate schimba soarta omenirii” (Gandalf lui Frodo), Vraitorul Alb, lista e lunga dar nu ma duce unde vreau eu sa ajung, asa ca ma opresc aici.
De ce Calegora? Am vazut cum functioneaza numele pe care le-ai folosit, si am incercat o legatura intre Calegora si Silmarillion. Am cautat in dictionarul lui Tolkien: calen= verde, gor= groaza, spaima. Un nume cam ciudat pentru o lume de vis, nu crezi? Deci Calegora, un loc verde pana la reintoarcerea Intunecatului (motiv ce aduce foarte mult cu Sauron, Melkor sau Morgoth- “Vrajmasul Negru”, si chiar Voldemort din Harry Potter), cand devine un loc sumbru, in care oamenii nu mai au liniste si mor pe capete in lupta impotriva raului.
Regele moare in lupta, iar fiul trebuie sa duca la bun sfarsit ceea ce tatal a inceput. “Atunci a fost cand Isildur a ridicat sabia tatalui sau …” Suna cunoscut?
Oricum, tot ceea ce ai scris, este scris bine. Ce nu am inteles este rolul tau de povestitor in toate astea. Iti aduci aminte de bunicul tau care iti povestea si din cauza asta pare un basm. Dar tu ai spus ca e SF, asa ca nu ma pot abtine sa ma intreb unde vei ajunge cu cei 700 de ani, in viitor, adica maine, cum ai precizat pe undeva. Nu stiu daca ma insel, dar pare-mi-se ca vrei sa te transformi in personajul principal, sa continui ceea ce “stramosii nu au reusit”, sa invingi raul. Din punctul asta de vedere, e o legatura foarte mare intre poezii si nuvele. Ai o idee fixa, eterna pe care incerci s-o dezvolti intr-un cadru romantic. Lupta impotriva raului. De aceea, nu l-as compara cu Dune, pentru ca Frank Patrick Herbert s-a axat foarte mult pe viitorul ecologic al pamantului. Te cam lupti cu morile de vant. Povestea e frumosa, captivanta, fascinanta, dar nu va fi pe placul publicului din mai multe motive.
Cei care-l iubesc pe Tolkien/ Herbert, te vor uri pe tine
Nimeni nu va publica ceva inspirat din altceva, ca sa nu mai spun ca trebuie sa fii mai bun de atat sa ti se publice ceva, trebuie sa fii pe deasupra si original, eventual sa folosesti un subiect tabu. Lui Herbert i s-a respins manuscrisul Dune de catre 20 de edituri, si este considerat printre cei mai buni scriitori SF, iar Imparatul Mustelor, al lui Golding a fost refuzat de 15 ori- una dintre preferatele mele.
Asta nu inseamna ca nu mai e speranta. Ai avea nevoie de cineva care sa-ti citeasca textul cu creionul in mana, si sa-ti spuna unde sa modifici, in ce directie sa te indrepti, sa schimbi numele -ori trebuie sa gasesti ceva original, ori ceva foarte comun. Povestea are potential, dar trebuie aranjata putin.
Sper ca nu te-ai suparat pe mine pentru tot ce ti-am scris. E o lectura placuta si destul de usor de citit. E adevarat ca ar mai merge putina actiune si o intriga mai bine conturata, dar cum ziceam, are potential. Si ca sa nu uit, nu am facut toate acele legaturi doar ca sa-ti arat ca sunt multi ca tine, care citesc ceva si le place atat de mult incat se apuca sa povesteasca acelasi lucru, dupa aceeasi parametri, fara sa schimbe numele, ci doar putin actiunea. O adaptare la propria viziune.
Cred ca ar fi cazul sa ma opresc aici, pana nu te plictisesc de tot. Nu te lasa descurajat de cei ca mine.
Cu bine,
Ruxandra

Nici macar nu sunt in stare sa pun un capitol pe zi. Nu ca n-as vrea sau n-ar fi terminat, dar nu prea ajung la internet. Asta e!
Amy... imi place de ea. O prietena adevarata, care instinctiv spune lucrurilor pe nume. J se lasa mai mult dusa de sentimente. Nu-mi convine ceva, schimbam, ma plictisesc, fac un experiment. Si cu toate astea, viata lui J e mult mai palpitanta. Plina de aventuri.
Oricum, vorba ta, unele lucruri ar merge schimbate, si nu ma refer la cearta pe care a avut-o in copilarie, dar ai sa vezi mai tarziu, peste doua capitole.
Cu bine, Ruxi

Nu ne-o lua in nume de rau. Eram curiosi! Atat. Nu are nici o legatura cu modul in care scrii. Aici conteaza doar ideile si nu varsta.

Imi pare bine ca-ti place ceea ce scriu si sper din tot sufletul sa nu te dezamagesc nici pe tine nici pe cei care asteapta continuarea.
In ultima clipa mi-a venit ideea cu oamenii care comunica telepatic. Si sunt fericita ca mi-a reusit. Azi trebuia sa mai pun un capitol pe net, dar m-am razgandit. Nu sunt prea multumita, asa ca ma mai gandesc pana maine.
Daca nu intervine nimic, pana maine o sa-ti spun parerea mea despre toate textele tale. O sa citesc si poeziile, dar nu ma pricep la ele. Ma limitez la proza.
As fi curioasa sa aflu cum crezi ca va continua, dar poate ar fi mai bine sa-mi scrii pe e-mail despre asta (yvory@k.ro). Daca vrei, iti trimit pe e-mail toata nuvela (nu sunt sigura ca e miniroman!!!). Am scris-o pe toata, dar trebuie aranjata putin. Mi-ar prinde bine parerea unui expert.

Gata, mi-am facut timp si am citit tot ce ai pus pe site. Nu stiu daca am inteles eu bine, dar daca nu ma insel, toate sunt legate intre ele, nu-i asa? Si \"Floare de colt\" si \"Pamantul\" si \"As in colivie\".
Pot sa te intreb ce varsta ai?

Presupun ca toti ne-am dorit la un moment dat sa ne intoarcem in trecut si sa luam alte decizii.
Presupun ca cel mai fericit om se va uita in trecut fara nici cea mai mica dorinta de a modifica ceva.
Interesanta teorie. Seamana cu cea de la teleportare la care am lucrat prin clasa a 11-a si am luat premiul I. Se curba spatiul astfel incat distanta intre A si B sa fie minima, si parcurgeai distanta in jumatate din timpul initial sau intr-o secunda, depinde ... Poate se aplica si la timp, viata, oameni ... cine stie!?
Cat despre titlul primului capitol, este un citat (Mihail Bulgakov) si cred ca ne dam seama de adevarata lui valoare doar la sfarsit. Eu il cred si ma ghidez dupa el. Imi face viata mai usoara.

Ma bucur ca am reusit sa-ti atrag atentia, si te mai astept prin \"casa\" mea si cu alte ocazii. Aici toti sunteti bine-veniti.
Si mie mi-a placut foarte mult ce ai scris. Tine-o tot asa!

Ma bucur ca ti-a placut.
J se teleportase in trecut tocmai pentru a modifica amintirea. In asta consta experimentul. Acum a fost ceva constient, o sa vezi mai tarziu ca ajunge in trecut pentru ca nu se mai poate controla, fara sa-si dea seama. Si daca tot ajunge acolo, de ce sa nu imbunatateasca unele evenimente?

Mi-ai citit gandurile. Cam la asta m-am gandit cand am scris-o. Tot ce sper e sa nu dezamageasca pe nimeni. Am mai pus un capitol, si dupa cum am spus, am sa pun in fiecare zi cate unul.
Abia astept sa-mi zici cum ti se pare si restul. Eu le-as fi pus pe toate ieri, dar nu sunt sigura daca e bine. Acum oricum e prea tarziu. Am inceput asa, voi merge inainte.

PS: Mersi pentru comentariu.

Nu va place textul meu?

Ce bine ca iti place! Poate o sa-ti placa si continuarea. M-am hotarat sa pun cate un capitol pe zi. Sper ca nu sunt prea mari. Stiu foarte bine ce greu e sa citesti un text lung pe net.
M-am gandit si eu sa incep asa (J se plimba prin incapere de colo) dar nu sunt sigura, mi se parea putin banal sa incep direct cu numele ei.
M-am preocupat mai mult si de estetica. Nu stiu daca am reusit. Dar cum spuneam, mai mult ma intereseaza continutul decat aspectul, iar aici am incercat sa vorbesc despre timp asa cum il vad eu, fara limite. Timpul este lutul pe care eu il modelez cum vreau. Nu am dat multe explicati in cele 14 subcapitole pe care le-am scris deoarece in clipa in care nu spui \"cum\", totul e posibil.

Ma bucur ca am si eu macar un cititor fidel. Inseamna foarte mult pentru mine ce mi-ai scris. Apropo, am mai pus ceva, daca o sa ai timp, poate o sa arunci si pe la mine o privire.
Nu tu ai spus ca scrie slabut, ci Loredana Alexandrina.

Mi-au placut ideile tale si abia astept sa citesc continuarea. Sa nu te lasi intimidata de cei care iti spun ca scrii slabut.

Ai dreptate. Imi pare rau ca am reactionat asa. Nu stiu ce a fost cu mine ieri.
M-am gandit la LEGO, dar nu stiu de ce nu te-am intrebat. Mai vrei sa-mi spui? Daca nu, te inteleg.
Chiar imi pare rau, sa stii.

Am intalnit carti si nuvele SF in care oamenii oricat incercau sa se obisnuiasca cu robotii sau hologramele, niciodata nu ar fi reusit sa-i iubeasca, dar George Orwell a spus : \"Nu e suficient sa-l accepti, trebuie sa-l iubesti\". Alice este atat de singura si disperata incat nu poate decat sa-i iubeasca si oricat ar incerca sa accepte un om, nu ar face decat sa-l urasca. Ei sunt familia ei si nimeni nu poate schimba asta.

Ma bucur ca ti-a placut, stiam eu ca numai cineva care citeste SF il poate intelege.
Imi place ideea pe care mi-ai dat-o, am sa ma gandesc la ea, la noapte si poate, cine stie!
Poate o sa-ti placa si ce am sa pun data viitoare pe net. Deja l-am scris, dar trebuie sa-l mai aranjez un pic. Se numeste Ratacit in timp. Singura problema este ca e prea lung si nu stiu daca sa-l fragmentez sau sa-l pun pe tot atunci. Tu ce parere ai?

Imi pare rau ca nu ti-a placut si titlul ti s-a parut o promisiune neonorata. Am scris-o nu pentru ca am urmarit ceva, nu ma intereseaza intriga, titlul sau cinismul. Nu am scris-o pentru tine sau pentru cei care o citesc, am scris-o pentru mine, pentru ca asa mi-a venit. M-am sculat cu o idee, am pus-o pe hartie si pe urma pe net. Nu caut perfectiunea si nu vreau sa fiu laudata. Tot ce imi doresc e sa nu ramana doar o bucata de hartie aruncata intr-un colt alaturi de toate celelalte. Poate ar trebui sa ma las de scris, nu? Adica daca tot nu sunt in stare sa fac ceva care sa merite atentia oamenilor, dar daca as face asta, atunci chiar ca nu as mai avea pentru ce sa traiesc. Imi petrec timpul citind si scriind. Dupa care vii tu si-mi spui ca e o porcarie. Asa o fi. Nu te pot contrazice, dar cum s-o imbunatatesc? Voi nu stiti decat sa stingeti si cea mai mica licarire de speranta.

Intr-adevar, nici mie nu mi se pare un text prea bun, dar mi-a placut ideea care a venit pe neasteptate in timp ce invatam pentru examene si mi-am amintit cate ceva. Am sa incerc sa-l mai aranjez un pic, dar stiu din experienta ca odata ce am scris ceva mi-e foarte greu sa mai modific.

Ma bucur sa stiu ca mai sunt si altii ca mine. Este groaznic sa te simti neinteles. Si sunt sigura ca daca am sta mai mult de vorba, cu siguranta am afla ca de fapt nu suntem deloc diferiti. Nu imi gasesc cuvintele ... dar cred ca oamenii sunt intr-un fel identici si diferiti in acelasi timp. Probabil multi oameni au avut aceste sentimente dar in diferite perioade ale vietii. Ideea e sa gasesti pe cineva care sa simta acum ca tine, nu in viitor sau trecut.