Mortul meu

Intru in camera. In camera noastra. El e linga birou, prabusit. A cazut de somn, probabil. Rid. Dau sa-l ridic. Il ating. E altfel. Singele coboara, urca, glasul imi piere, imi revine. Nu cred. Il mai strig. O data. Si inca o data. Si tot mai tare, pina inteleg. Trupul ii este rece. Ma priveste trist, suparat ca a plecat. Ghemotoace imi stau in git, dezlantuindu-se in plins. Il iau de mina, il intorc si il pipai. Il iubesc fara frica. E mortul meu. Il asez pe pat, il spal si-l imbrac. E al meu. Acum nu am leac, fiindca nu pot sa ma impac. Cu mine. Un lucru e insa cert: e mort si il iubesc, iar zilele trec, nefiresc. P.S. Rama ochelarilor s-a rupt. Atunci, cind a cazut. Ii tin in dulap, undeva, intr-un loc opac. Imi plac.