Felicia Flor Baltag

Imi pare rau de un singur lucru -> ca nu apuc, asa cum mi-as dori, sa va citesc pe toti.
O poezie venita din suflet, care pe mine m-a miscat.
\"Tăcerea ta nu este o furtună în deșert,
Ci așteptarea iernatică a
Zîmbetului răstignit pe crucea acestei zile\", foarte frumos si in acelasi timp trist.

Se pare că aproape de fiecare dată eu îmi las amprenta mai târziu. Dar mai bine așa decât niciodată.
Sincere felicitări , Maria pentru minunatul tablou pe care, prin intermediul cuvintelor îmbrăcate în sentimente, ai reușit să-l pictezi. Ne-ai încântat ochiul și sufletul, hrănindu-ne ființa cu gândurile tale.
\"Între poezie și ilustrația ei grafică există o simbioză perfectă, căci fiecare se completează una pe cealaltă. E ca o relație subtilă între \"Ea\" și \"El\" --> foarte bine spus. Întotdeauna, versul și culoarea s-au scăldat în aceleași ape, s-au completat reciproc: \"Plăsmuită pe poezie, imaginea grafică devine un mod de comunicare aparte care prin intermediul liniei, culorii... să-l ajute să vadă sensurile multiple și nebănuite ale limbajului poetic\", \"prin imagine, poezia devine ochi\", \"Grafica dă viață cuvintelor unui poet\".
Mulțumesc Maria, mulțumesc Mădălina pentru minunata surpriză pe care mi-ați făcut-o. Cuvintele îmi sunt sărace pentru a vă putea spune ce simt în acest moment.
Tot respectul pentru voi.

Maria, daca am reusit sa patrund, dupa cum iti spuneam si in urma cu trei zile, acolo unde nu oricine poate, daca am reusit sa aduc un zambet in minunatul tau suflet prin simpla mea persoana, atunci ma simt minunat.
Ce mult imi place sa aduc fericire!

Multumesc pentru explicatie, iar referitor la modul in care mi-am introdus numele, si anume --> Baltag Felicia, vreau sa-ti spun ca am facut-o din propria-mi initiativa si nu din obisnuinta (de la scoala). Totusi, am sa mi-l schimb asa cum crezi, tu, ca e mai bine. Mie imi este indiferent.

Am o intrebare: cum se pot modifica sau sterge textele personale? Poate nu am cautat cat trebuia, cine stie.
Multumesc pentru intelegere si inca ceva: felicitari pentru noul site.

Daria,nu pot decat sa ma bucur ca ai indraznit pana la urma sa-ti publici poeziile pe acest site ,iar in ceea ce consta poezia ta mi-a placut foarte tare versul\"Roua pleoapei mele gura ta nu stie\", precum si ultima strofa cu precizarea ca poate era mai bine sa scrii
in loc de biserici ->bisericile(cu toate ca se pierde putin din rima).Sper sa mai am ocazia sa citesc versuri care sa-ti apartina.

Da, Maria... fara dragoste suntem goi. Poate din aceasta cauza am si spus:
\"Dragostea e mai presus de toate\".

Maria, toti avem o lume a noastra, o lume in care cu greu cineva poate sa patrunda, o lume in care ne refugiem, de fiecare data, cand nostalgia ne cuprinde, cand fiinta noastra cauta universul pierdut, sentimentul neimplinit. Din aceasta cauza am spus candva: \"noi traim, in acelasi timp, doua vieti: prima e cea reala, iar a doua e cea imaginara, cea ce isi are locul in gandurile noastre (asa cum mi-ai spus: \"...acea lume imaginara ia nastere in urma neimplinirilor...\")(in cea mai mare parte).\"
Iubirea... e o adevarata furtuna care, dupa cum ai spus: \"ne poate duce spre fericire sau durere\", te poate inalta sau \"stinge\". Dar fara ea, ce-am fi?
\"Imaginea ta devine o tulburătoare simfonie...\"- intotdeauna amintirea celui/celei iubit(a) ne va rascoli: \"amintirile răscolesc prezentul, imaginile se derulează în prezent.\"
Suntem un ocean de sentimente, iar uneori valurile noastre scalda inima celui iubit fara ca el/ea sa stie. Iubire ascunsa sau neimpartasita: \"Îți iubesc doar sufletul, sau poate intimitatea mea în care îmi creez emoții, imaginație... . umbra grea a inimii tale , rătăcește să-mi ademenasca timpul. Dar tu nu poți da ceea ce nu ai ... iubirea , și totuși e posibil.\" Si totusi e posibil... in lumea ta.
Cate nu ar fi de spus despre acest text, Maria. Crezi sau nu, o parte din mine se ragaseste in el. Si nu e prima oara.
Uneori e mai usor sa-l cunosti pe cel de langa tine decat pe tine insati.

\"Dacă reușești să privești în interiorul tau, de multe ori nu te recunoști, vezi mulți străini...\" ai rostit un mare adevar, Decembrie. Si vreau sa-ti marturisesc ca de multe ori mi se intampla sa \"traiesc\" acest sentiment. Nu sunt prima si nici ultima. Cine spune ca se cunoaste pe sine insusi, minte. Tuturor ni s-a intamplat, macar o data, sa ne surprindem pe noi insine (fie c-a fost vorba de ceva bun sau rau).
Fiecare culoare are farmecul ei, rostul ei, iar dupa cum ai si spus in noi isi are casa \"acel curcubeul de culori înfășurat în cenușiu și negru\", care ne face sa trecem prin atatea simtiri.
Desigur, \"Suferința pare a fi o parte integrantă a vieții pe pământ\" si e \"imbracata\" in cenusiu, dar oare am afla ce-i fericirea, fara ea?
\"Ce culoare o fi având dragostea?\", nici eu nu stiu. Dar acea culoare are o putere extraordinara: \"A ramas doar puțin cenușiu , sufletul meu te-a înconjurat de dragoste.\"
Lacrimile ce ard pot deveni lacrimi ce saruta \"Fiecare lacrima s-a transformat într-o floare roșie, a bucuriei, iar ochii în tristețea lor au plăsmuit flori albe de crin.\"
Speranta e Dumnezeu, e firul de care ne prindem cu disperare de atate ori. E albul ce ne lumineaza fata, nu albul uman ca cel al sufletelor.
Cuvintele suntem noi si cred ca-si schimba culoarea dupa stare. Ar fi prea frumos sa ramana intotdeauna albastre.
Mugurul e inceputul vietii noastre.

Sunt doar o noapte
Ce te imbratiseaza, din cand in cand,
Sperand c-am sa-ti patrund
in gand si-n vis.

Maria, spre rusinea mea, acest text e primul care am reusit sa-l citesc, dar trebuie sa-ti marturisesc ca m-ai lasat fara cuvinte. Poate ma crezi, poate nu, dar in timp ce am citit aceste randuri am simtit o farama din durerea ta... e trist, atat de tris... Uneori ma intreb, de ce dragostea trebuie sa doara si de ce ii raneste exact pe cei buni, pe cei care nu merita... se pare ca niciodata nu voi gasi un raspuns sau nu vreau sa-l gasesc... Imi place cum scrii... ai acea sensibilitate, sensibilitate cu care \"furi\" cititorul... si crede-ma, nu multi pot face acest lucru.
Sper ca intr-o zi, sufletul tau sa lumineze... de fericire...
Cu drag, Floris.

Mi-au placut mult aceste versuri... am ramas surprinsa... m-ai impresionat... nu am cuvinte...
Sper ca drumul pe care l-ai ales sa fie exact asa cum ti-ai dorit, sa iti aduca fericirea pe care ai cautat-o atata timp. Sti bine ca am inteles absolut tot ce ai vrut sa exprimi prin aceasta poezie... fiecare traire... fiecare cuvant...

M-ai lasat fara cuvinte. Superb!

Mult mai bine! Si ma bucur ca nu te-a suparat observatia mea.
Iar in final, lasa-ma sa te citez:\"spor la scris!\" Pe curand! :)

Primii fiori ai iubirii \"Te-am descoperit\" (ai \"pandit\" dragostea \" (v-ati \"pandit\" reciproc) ...am vazut scris demult... Undeva, acolo, in a ta privire\" ); atentia, grija pe care orice indragostit o ofera celui iubit \"am stat sa te ascult\"; \"Lumina eu vazusem si nu doar amagire\" -> totul s-a sfarsit; \"Ei si? Acum nu am de gand sa plang\" -> vrei sa te amagesti ca nu te doare, ca nu-ti pasa, dar versurile urmatoare te contrazic: \"Totusi, era ceva acolo si nu era de gheata\" (regretul); spre final te resemnezi (daca pot spune asa) cu gandul ca daca nu ai fi fost tu \"O alta ar fi trista\" (ceea ce ne arata ca nu tu esti vinovata de ce s-a intamplat).
Cred ca la final ar trebui sa mai lucrezi putin.(e doar o parere).

De multe ori ni se intampla sa scriem ceva, iar cei ce ajung sa citeasca interpreteaza total diferit fata de cum ne asteptam. Daca pui doi oameni sa citeasca o poezie vei vedea ca parerile lor nu vor coincide. De aceea te rog sa-mi explici exact ce-ai vrut tu sa transmiti prin aceasta poezie. (cea de la mesaje)
De ce trebuie sa avem dezamagiri? Ce pot sa-ti spun, daca ar fi dupa mine multe nu ar exista, dar nu-mi sta in puteri. Asa e viata dupa cum mi-ai spus candva.
Sa renuntam la vis? Depinde. Uneori e mai bine (cand visul respectiv nu ne face decat sa ne amagim). Sunt multe de spus pe aceasta tema. Totusi nu renunta sa visezi (la ce visezi) daca iti face bine si mai ales fericita!

Ma porti printre nori si-apoi ma dobori,
De ce?
Ma saruti cu-a tale buze si-apoi ma
minti,
De ce?
Dupa cum ti-am spus, Daria e frumos sa visezi mai ales cand cel de langa tine te determina, dar din pacate de multe ori se intampla ca tot el sa-ti calce in picioare visele. Importan e sa stim sa trecem peste acest moment, cu toate ca e greu si sa mergem mai departe. Nu trebuie sa renuntam sa mai visam doar din cauza unei dezamagiri (valabil pentru toti, inclusiv pentru mine).

\"Pasc visele noastre,
salbaticii cai,
rasucind intre buze
smocuri de timp,
strivindu-ne ziua
sub copite de ceara.\"
Ce e mai trist decat atunci cand visul unui muritor ramane doar un vis, cand tot ce l-a fascinat candva se intoarce impotriva lui si-i fura linistea?

Greseala pe care noi o facem este aceea ca dupa ce visul ne e \"furat\", noi continuam sa ne \"hranim\" din amintirea lui si nu ne facem decat rau :
\"Sperante n-avem, ce conteaza
sunt visele astea,
ce-ntre gratii necheaza.\"

Prin aceasta poezie (cea de la comentariu) ai vrut sa-mi arati ca nu intotdauna visul din noi ne face fericiti. Si recunosc ca e asa... Fiecare lucru din viata noastra are o parte buna si una rea. Cum ar fi daca tot ce am face noi sau cei de langa noi ne-ar influenta doar in mod pozitiv?
In ciuda tuturor, ador sa visez (si crede-ma ca am \"cazut\" de multe ori).

Nu stiu catre cine ar trebui sa se indrepte aceste cuvinte, dar iti marturisesc ca in mine vei gasi intotdeauna un prieten. Iar prietenul la ce e bun?!

Iar daca nu suntem din Bucuresti si nu avem cum sa ajungem acolo?

Daca nu am visa ce s-ar intampla?! Eu, cel putin ador sa visez. Visul e a doua lume pentru mine, o lume in care \"ating\" ceea ce nu pot \"atinge\" aici, in aceasta lume. Visul e creatia noastra, e cel ce uneori iti da putere sa mergi mai departe. Daca nu as visa, multe din poeziile mele nu ar mai fi. E frumos sa visezi (nu ma refer cand dormi)mai ales cand cel de langa tine te face sa visezi.