Un cocor mi-a răpit sufletul,
L-a purtat peste coama lunii
Și l-a agațat de norii adormiți,
Care plâng acum...
Cu lacrimi de suflet.
Mă voi ploua
Peste aripi de păsări nocturne,
Peste vise
Roșu,
suspinul îngerilor...
coaja plăcerii,
ce găzduiește în universul său
Albul,
miezul în care pulsează
pedeapsa cruntă a nesupunerii.
Adânc în carnea lui pufoasă
stă
Mi-am eliberat mâinile
dornice să fie mai mult
decât simbol pentru doi.
Mi-am eliberat pașii
care se incălecau
în labirintul punctiform al vieții.
Mi-am eliberat ochii
de blestemul care
FS