Poezie

Descult am fost...

1 min lectură·20 februarie 2013

Mediu

Chiot lung și vesel din plămâni mai că se-nalță,

Lumina mă învăluie, ochii-mi ard de atâta soare,

Demoni disperați de ale mele gânduri se agață,

Uitați, pierduți pe a satului uliță nemuritoare.

Ei nu-nțeleg ce li se-ntâmplă,

De ce nu-mi zvâcnește nimic sub tâmplă oare?

Poate este umbra copilăriei ce mă contemplă,

Poate a strugurilor copți mireasma îmbietoare ?

Sa fie umbra grasă a nucului din spate,

Poate dragostea ce-mi explodează-n ființă,

Poate strigat de prieten drag în miez de noapte ,

Poate dragostea ce-mi explodează-n ființă...

Chemări lungi, brate arzătoare și imagini mă înhață,

În a ceții ignoranță se topesc, o himeră rătăcitoare.

Sunt acasă. Locul ce-l caut de o viață,

Unde am gustat a mea nemurire trecătoare.

00871

Fara Nume. “Descult am fost....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/fara-nume-0039447/poezie/14024647/descult-am-fost

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.