O năpârlire calumea

O năpârlire calumea Nu plânge, domnule Mammamia, acesta nu e sfârșitul k-lumii; mai bine să celebrăm, să ciocnim cupe ireale de șampanie neagră și să respirăm în sfârșit libertatea prin porii de coral ai licorii. Noaptea să ieșim împreună din bloc și să pozăm pădurii de pini la intrarea în țarc: o căruță nostalgică și foetusul ei lepădant, o gagică drăguță. Apoi să ne întindem pe caprele negre și să ne lăsăm trepidate ușor în timp ce nașterea mea soporifică își face efectul de stâncă. Dimineața următoare să te ridici din așternut cu mâna întinsă spre receptor: \"Nu plânge, domnule Mammamia, copitele lor incasabile s-au închistat în călcâiele mele și drumul e chiar foarte ușor, vorbim când ajung.\" O pană de curent să răsune în casa goală și din nou telefoane: \"Nu plânge, domnule Mammamia, și mie mi-e dor\", \"Nu plânge\", \"Nu plânge\", \"Nu, nu acum.\" Și trei săptămâni mai târziu, când gustul de pin nici nu va fi părăsit bine osiile tale: \"Vreau să îl uiți pe tata, domnule Mammamia, asta e singura condiție pe care o pun.\" Și tu să fii de acord, domnule Mammamia, iar eu, începând cu ziua mea, să iau numele tău: Eva Lowe.