mă târ
cu tot ce pot să însemn
spre pieptul tău dezvelit
cât pentru un ochi
îmbin un spate rece de-un perete cald
în încercarea de a-mi da seama
despre iluminări
vibrații și așteptări
un stilou stricat
și o bucată de hârtie arsă-n verbe.
doar un ticăit de ceas și o întrebare
într-un „ș” cu fundal acoustic.
credeam că e zi de duminică,
zi în care mă ascund
de
paharul s-a umplut
cu ceață verde,
și-mi pare
că tremură
ghiarele delfinului negru
din adâncul meu…
spre scrumiera
stricată
unde-și scrie plânsul,
sclavul cuvântului
s-a prăpădit
de
paharul s-a umplut
cu ceață verde,
și-mi pare
că tremură
ghiarele delfinului negru
din adâncul meu…
spre scrumiera
stricată
unde șade viu în moarte,
fluturele cuvântului
s-a
o clipă pierdută de timp
ne deprinde de asprul delfin de azi.
în adâncurile mele sunt nopțile noastre,
ceasul poetic ce urlă
și tu.
sprijinit de cerul unei întâmplări fără ecou
te
Lăsați-mă să mor în pace!
Nu am pentru ce să îmi împietresc visele
tăindu-mi frumosul vis al vieții
Sub deprimarea asta vie a morții.
Lasați-mă să mor în trecătoarea-mi viață,
Să-mi
tu ești un gând timid
în care naufragiază visele.
pe buzele-ți cad arareori
sentimente ciudate bătute-n lacrimi de stilou
iar ochii-ți înverziți
par că picură viață
pe fața-ți galbenă
Învățam să mor,
sub viață... și era lumină…
Te-ai ascuns în răbdarea mea,
și mi-ai luat totul...
Mi-e frică de Tine și de ce mi-ai putea da
....luându-mi.
Ești și nu
Lacrimi amare îi sărutau buzele,
și
coșmare reci îi alintau visele.
Iubirea îi părea ca o secretă artă,
iar viața ca o umbră și-n sfârșit,
ca o lumină moartă.
Avea
un melancolic țipăt
revarsă
tăcerea-n noapte
și
se-ascund visele-n șoapte.
lăsat
în nerăspuns mă pierd
în nebunia
de a scrie
într-un acord
de sentimente.
te așteptam,
dar nu veneai!
Stăteam
sub copac de toamnă,
și flămând
fumam din viață-mi
iar toamna
îmi ploua iarnă-n suflet.
te așteptam,
dar nu veneai!
Ploua
mărunt…
Din violoncel
cânta-n noapte
o frumosă de nedescris.
Avea în gând
miloane de amintiri
și păstra
zeci de secunde sub priviri.
Speranța o ținea
de-aș fi tu...
m-aș arunca în gânduri,
să prind vise.
m-aș scălda în fericirea muzicii
și m-aș spăla cu ura din jurul meu.
de-aș fi tu...
aș da totul nimănui
pe o
Un cuțit îți sărută venele
Ce plâng cu lacrimi de frică.
Evanescența ochilor tăi se pierde-n vălul mort...
Durerile îți spun să-ți tragi o secundă din tine
Și să o arunci
mă întorc de multe dăți…obosit
îmi arunc hainele-n cuier
și îmi aburesc plămânii cu o țigară
într-o stare groaznică de-apatie.
un duș mi-ar prinde bine
dar nu…
apa rece mi-ar zdrobi visele
și
Plouă cu viermi de înger
iar sufletul îmi e ud…
Mii de ființe alergă bete
târându-și trupurile
prin cioburile abstractuale
ale sfârșitului.
Oamenii își privesc rămășițele
ea la marginea nopții
când gândurile nu mai șoptesc
încearcă să-și coloreze iubirea
cu câteva cioburi de speranță…
își aprinde o tigară
și-și reține gândul
aplecandu-se să culeagă
Azi…
Dorul de tine mi s-a așezat în plămâni
Sugrumându-mi liniștea cu vreun vis hoinar fără hotare
Ori cu vreo iubire…
În zeci de cioburi mi s-a spart viața
Scurgându-se într-un absurd
Îți scriu sub pleoapele-ți paralizate
Litere blestemate scurse din stilou
Și-n ochii-ți de lumină cântă
culorile acordate
de-un surd și mut ecou.
Pe obrazu-ți rece ancorează rouă caldă de
tu ești un gând timid
în care naufragiază visele.
pe buzele-ți cad arareori
sentimente ciudate bătute-n lacrimi de stilou
iar ochii-ți înverziți
par că picură viață
pe fața-ți
EȘ