Azi mi-am pus o rochie albă,
și ți-am cantat simfonia iubirii in zori.
Nu eram frumoasă,
dar săruturile tale spuneau ca sunt.
Þi-am acoperit ochii
să nu-mi vezi bucuria...
Am alergat, să nu-mi
Mă joc pe aripi de vis, cu amintirile din noi,
iau cuvintele si le prăbușesc,
într-un abis al neîmpămăntenirii,
petalele tomnatice le îndrept inspre poli...
Mă joc cu frigul din noi,
Nu-ti fie teamă
că mă vei goli de vointă,
rostindu-mi chipul printre cuvinte...
Sau umbra răstignită
pe lespezi de iubire.
Rosteste-mă incet si voi lua
de pe buzele tale cu surăsuri
M-am dezbrăcat de mine,
cu palmele transpirănd a fericire
si m-am scufundat intr-o căldură senină
ca un ecou fara sfărsit,
unde te voi incepe de la-nceput
cu unghiile tăiate de nemurire,
Ineacă-mă-n săruturi dulci,
Iți mai aduci aminte
prima ploaie?
Cu gura-ncerc
ușor, sa rup
din stropii reci...
Cu buzele sa desenez
pe corpu-ți rotocoale,
intr-un balans nebun,
Cadran etern e dorul meu,
minute razvratite nasc erori
invăluind dureri...
rostogolind sageti in secundare
e timpul dragostei, al meu
al toamnei ce ne-a dăruit
din fructul ei....
