în mine amintirile se golesc de cântec

repet în gând întregul spectacol ce va urma îmi dreg vocea îmi verific telefonul trag aer în piept căutând să-mi mențin o mină distrată absentă străină de tine în curând va trebui să sun la început voi tacea numai eu un sfert o jumătate de oră sau chiar mai mult nu trebuie să te las să-mi simți emoțiile să nu mă întrebi de ce tac de ce am sunat cine sunt nici chiar ce mai fac prima voi tăcea eu întâi degajat apoi cât se poate de sec și neutru tu o să taci mai târziu despre infinitatea promisiunilor duse prin două puncte spre gândurile mele ți-aș fi spus să nu uiți că iubirea e o scurtă primăvară (evident albastră) să nu plângi fă-mă doar să înțeleg cum sfredelești lumea cu dorul îngenuncheat între iriși și acum taci taci și ascultă vântul ce ne poartă hai hui rostogolindu-se iubindu-se nevăzut neauzit curând ori prea târziu de albastru n-o să iubim niciodată îndeajuns