Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitatepoeziero

Invitație - librăria Cărturești Verona

Cercul literar

2 min lectură·
Mediu












Marți, 2 septembrie, ora 19.00, Alex Ștefănescu este invitat în cadrul Cercului literar pentru o dezbatere pe tema cărții Texte care n-au folosit la nimic, publicată anul acesta la Editura All.

Discuția va fi moderată de cronicarul literar Dan-Liviu Boieriu.

Întâlnirile Cercului literar au loc o dată pe lună în ceainăria librăriei Cărturești Verona, în prima zi de marți a lunii și scopul lor este de a-i pune pe cititori în dialog direct cu scriitorii pe tema celor mai recente cărți ale lor și de a-i informa asupra ultimelor apariții editoriale.


"Doamne, ce-am mai scris în acești aproape douăzeci și cinci de ani de după 1989!

Mi-am folosit inteligența, talentul, pregătirea intelectuală, umorul (în măsura în care le am) pentru a contribui la schimbarea în bine a țării mele, care, după ce se deșteptase din somnul cel de moarte în care-o adânciseră barbarii de tirani, zăcea nemișcată și se lăsa invadată — ca un pom de omidele păroase — de barbarii de tirani recondiționați și reorganizați.

Așa cum un copil aflat în autobuz, cu mâinile pe spătarul din față, are impresia că el execută virajele sau, apăsând cu piciorul pe podea, crede în mod naiv că el face ca autobuzul să meargă mai repede, și eu, orbit de entuziasm și recăzut în infantilism, aveam impresia că schimb ceva în țara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic."

(Alex. Ștefănescu)





photo photobucket_zps9e01a6eb.jpg



009.704
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
228
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “Invitație - librăria Cărturești Verona.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugenia-reiter/comunitate/14054986/invitatie-libraria-carturesti-verona

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.