Eugen VanDePilde

Am zis ca-s mirific sa poti tu a rade
Un nas mare condor, de critic perfect.
Patetic balast revarsat de un gâde,
In veci o sa taie al meu cap imperfect.

Diana balaie, visceral ca o pluta
Ma cufunzi intr-un spirit ca un dop prea impins,
Ma las micsorat pe o vena zvacnind,
Ca aura-ti ronda sa luce in tihna.

Cvartal interestru sub talpa molie,
Aluneca-n jale, la vale curgand,
Cu voce ca mierea sau mimica vie,
Osteneste-ti la piept versul acru rosind.

Diana balaie, in codru-nvelite-as,
Fior de zapada sa-ti susure-n sinusi,
De bine ce mi-este ma lasa sa sufar,
In dragostea-mi mare pentru cei nealesi.

Prea trist feminist cugeti aspru spre oameni,
Putin stai s-adulmeci feromonul de vier,
Sa aduci inspre tine-a lor taina de nimeni,
Sa pâlpâi ascunsa sub al lor bec auster.

In barba de zile
Mi-am jurat sa nu spun
Un cuvant doar in proza
O vorba cu punct.

Asa ca ma aflu (de fraier ce sunt)
Intr-o mare dilema
Sa spun un cuvant
Fara rima dar nici proza
Esti un Drace, si scump.

Sunt slab de uzura de fum si cenusa
Cu greu pot sa m-aplec sa ma uit pe sub usa
Dar totusi de sete de nou ma-ncovoi
Ca sa aflu ce simplu se afla-n voi doi.

Cu rima stupida, folclor aburind
Ma intreb daca-i bine sa te tii suferind
Langa cel care-n sacaz il doare de ceasca
Cand are o treaba si restul e fleashca.

Un an este bine, fierbinte ca-i proaspat
Apoi cu pasi repezi te indrepti inspre capat
La fine iti zici ca un trai ti-a distrus
Si n-aveai decat unul si ala s-a dus.

Din mare cunoastere cu tanderete-ti vorbesc
Ca le am tare bine in sacaz si octeti
Dar totul se schimba de vrem si de este
O mare dragoste cu care poti trece peste.

O Nic de ti-as zice
Ce fals si ce sumbru ma bucur ca-ti place
Aberat din rarunche la ora tarzie
Spontan la secunda cu gandul ma duce
Sa te strang la un piept si sa te chem
Drace.

Sa publici tu texte de vrei pentru mine,
Nimic n-am ati spune mai mult decat bine
Da-n graba de fuga prea mare retine
C-un lucru minor esti dator: Secreta pepsine.

Si-adu-ti aminte de vrei sa nu uiti
Sa retii c-al meu nume pe site-u-ti s-apara.

Imponderabil NeciSus dar degeaba, caci batzul la tot pasul nu e chiar alb ca toate culorile ci e negru de prea mult fier ingurgitat. Te superi pre dens de la prea multi igreci din gene, dar vorba se aude, se uita. In gura de negru ca caninul de rasa te crezi, ca noaptea la romani e zi pentru tine, ocean te desparte dar intelepciune nu e acolo unde Bean La Din a dat cu paserea-n tzurla. Mai molcom pe genunchi in cadere te sprijini, inchina-te cu capul nu cu muschiul, ca iarba perpetuu creste pe piepturi cand la un metru sub tarana toti ne aflam. Pastilele-s multe la voi, dar de frica, de boala de vena va temeti si-n plasa Drug-Store-urilor cadeti, munciti sa traiti sa munciti ca seara un pumn de pilule frumos colorate si rosii-n burduf s-aruncati. Vedenia noastra-i miraj pentru voi ca obloane la ochi ei v-au pus, nu cartiti ca ati zice ca liberi sinteti doar in vise. Venal este omul, retininut ca apa-n sigmoid este celalalt.

Ezit intre a fi de_primata sau a fi de_maimutza. Jocul este cel al Fulgilor (esti scumpa). Poeta isi pune in lumina intunericului reflectorul sintetic cu bec spart care incearca sa coloreze un desen alb-negru, hasurat cu creionul chimic.
Impresia generala este de chimism sau chiar alchimism. A incerca sa faci ceva frumos din nimic folosind tot nimic care in plus este si putin, rezulta in a te zbate ca un peste pe uscat care are in fata un remarcabil tablou cu o mare involburata. Reflexul pavlovic al pestelui este de a da din inotatoare imbatat de mirajul albastrului marii pictate in tablou, chiar daca simte asfaltul zgruntzuros de sub pantec.
De altfel scumpul meu Fulguletz esti scump ca o iarna vie ce nu e peste tot la fel, dar de raceala careia mi-e dor ca si de pensa Kocher cu care mi-au sugrumat cordonul ombilical la nastere.
Da Fulguletz, intoarcerea la primitivismul imediat natal e ceva pur, mai pur decat \"Vom invata iubirea de la capat\".

Innegurarea fatidica nu revine niciodata in acelasi momnent. Hohotul poate sa fie bidirectional, fara sens, dar totusi sa spuna ceva: NULL. Un maner invalid, cum il numesc americanii este de obicei egal cu zero, dar poate la fel de bine sa fie un intreg marginit aleator care nici el sa nu spuna nimic.
Da. Am plans. Acuma mi-a trecut. As vrea sa ma ajuti sa inteleg neintelesul. Sa penetrez dincolo si sa pot sa ma rad. Da. Sa ma rad. A se rade pe sine inseamna a citi o poema care nu spune nimic si a abstractiza un zero in orice punct de inflexiune care ar putea duce la o stare momentana de euforie generalizata trepidanta, denumita in cartile de filozofie populata ca si HLIZIT.
Cam atat. Dar revin. Tineti aproape (tot ce aveti, caci se fura)

Versurile poemei canta ca si o cucuvea intr-o colivie ruginita. Eu as fi presarat poema cu versuti ca Ma simt Bernard de ras, sau De craciun aplatizat pe-o plansa.

Cand parerea mea pare ca nu pare a fi ce toti parii ce sustin perii cu perele lor paroase par le umbra ca niste pori perisabili puerili, deci pot sa afirm ca pariul parental dintre parinti si parinte nu este altceva decat o parere disparuta dincolo de paringa ce se unduie atarnata de un par care in perenitatea lui peroreaza fara permisie si fara nici un fel de perclorat.
Pare ca pare fara sa para aberatie, dar totusi nuanta este apropiata de permanganat si cand spun permanganat ma refer in primul rand la perlele ce noi toti sintem in stare sa le persiflam cu perdelele dupa care ne ascundem cand persoanele periculte spun ca sunt pervazivi in doi peri.
Pare ca am sa revin si maine. Doar pare, ca am si alta treaba.

Incheierea poemului este de o deosebita incarcatura malefica. Hai sa te ascunde in ea finetea autorului anonim, cu gena curajului malformata in timp de frustrare sexuala si de personalitate. Versul cel mai greu Hai sa ma bec este culminarea fundului de sac in forma de unde in dinte de fierastrau, iar Hai sa te dor reprezinta sadismul plurizigotului cu palme prea spre din porii carora mici fire foliculinice carunte deja incep cu timiditate dar constanta sa apara.