Eugen Sfichi

Eu nu te-am asemuit nici cu parameciul, nici nici cu euglena.
Cât despre versurile tale:

„Mai bine unicelular
Decât un pluri… hahaler!”

ele reprezintă un ideal care îți aparține și nu îl comentez.
Îți răspund adăugând un catren la temă :

Despre Gigi Burlacu

Îi cerem poante, nu ne dă,
Și tot cerându-i credem că
El are un strămoș avar
Și îl chema... Celi Batar.

Acelui fost primar dădură
Întâi o taxă de un leu,
Dar au venit să stea-n natură,
Nu să plătescă la GHIȘEu.

Pe scurt, ieșirea din impas
Ar fi как пишете сейчас (cac pișete seicias).

сейчас înseamnă „acum”.

Pe scurt, întregul tău impas
Ar fi как пишете сейчас (cac pișete seicias).

Ispitind o muză,
Gluma ta confuză
Nu i-a fost pe plac
Și-ai rămas burlac.
E.S.

Nelu, faci o trimitere la poemul „Corbul” al lui Edgar Poe, unde la sfârșit de strofe se repetă obsesiv „nevermore” (pentru cititorii care nu știu engleza, înseamnă „niciodată” și americanii îl pronunță „ nevărmor” -3 silabe-).
Eu voi privi corbul lui Poe prin perspectiva lui La Fontaine.

Corbul, eterna poveste

Jura pe-un cașcaval pierdut
Că „nevermore” nu ar mai face
Greșeli, dar vulpea nu-i dă pace
Și-n doi o iau de la-nceput.
E.S.

Ca să continui în spiritul poeziei „Intimă” a lui Cincinat Pavelescu, ar trebui să spun: Și versul se înfiora.
Pentru că în V2 din catrenul precedent am mâncat un cuvânt.
Era miezul nopții și tocmai începuse toamna de câteva secunde.
Redau catrenul în întregime, conținând corectura:

2. Despre restul lumii epigramiștilor

Un spadasin cu mult umor
Și tact va câștiga războiul,
Apoi schimbând acest decor
Va scrie „Corbul și vulpoiul”.

Ofer ca bonus și o variantă pt V3:

Apoi spre hazul tuturor
Va scrie „Corbul și vulpoiul”.
E.S.

1. Despre mine
Conform replicii mele de mai sus:

Mă vede toată poienița
Că nu plimb ursul, ci vulpița.

2. Despre restul lumii epigramiștilor

Un spadasin cu mult umor
Și tact câștiga războiul,
Apoi schimbând acest decor,
Va scrie „Corbul și vulpoiul”.

Știrea nu e de bon ton,
Dar e știre, nu e zvon.

Tu crezi că pot umbla cu ursul?
Să știi că altul mi-e parcursul :
În lumea largă și pestriță
Eu voi fugi cu o vulpiță.
E,S.

1.În penultimul rând al comentariului meu precedent am mâncat un „mai” : „Am memorat mai multe catrene de-ale tale.”
2. Modestia te-a împiedicat să observi că am găsit un punctuleț comun între tine și George Bernard Shaw: niciunul nu l-ați lăsat pe Pygmalion sculptor: Shaw l-a făcut profesor și pe Galateea florăreasă, tu l-ai făcut prinț și l-ai pus să se întoarcă în bar la Galateea, care e animatoare acolo. Și punctulețul se face și mai mic, pt că nu înțeleg de ce prințul tău e Pygmalion și nu Eduard al VIII-lea, englezul, care s-a dus după americanca Wallis Simson, părăsind nu numai palatul, ci și tronul. Nu-ți dau detalii, uită-te pe net, te-ai lăudat că ești în stare.
În definitiv și Eduard și Wallis ar fi un exemplu de suflete pereche.
Dacă trec peste textul tău și-ți citesc ultimul comentariu, aș găsi o vagă explicație la nedumerirea de ce prințul tău e Pygmalion: în ultima parte a comentariului cu pricina devii PATETIC, iar pe fiul Galateei cu Pygmalion îl chema PATOS (sau Pathos). Asta să fie, ai avut clarviziunea dialogului pe care urma să-l porți cu mine, încă de când ți-ai scris textul?
Am glumit.
- Până la urmă pe net putem găsi informații, dar pt cititor e mai comod să fac o sinteză. Pt unii poate fi o recapitulare sau un punct de vedere diferit, pt alții o informație nouă, oricum e un gest binevenit și înseamnă din punctul meu de vedere o formă de respect pt cititor.
- Mă bucur că mă citești și eu te citesc și chiar te recitesc. Îți amintești puțin greșit. Am folosit expresia „oceni harașo” într-un catren-replică, în ultimul vers și am considerat necesar să o traduc pt comoditatea cititorului. Doar nu aveam să-l pun să caute pe net într-un dicționar rus-român.
Știu că ești băiat bun. De acum știi că știu.
Gata, am treabă.
E.S.

Dacă tot ai amintit în „Suflete nepereche” despre Pygmalion și Galateea și te-ai jucat cu amândoi, făcând din el un prinț și din ea o animatoare de bar, hai să le spunem și povestea lor antică:
Pygmalion ar fi fost un sculptor care ar fi făcut în fildeș o femeie atât de frumoasă, încât s-a îndrăgostit de propria operă. Înduioșată și înduplecată de rugile sale, Venus, zeița iubirii, a dat viață sculpturii și acest miracol l-a făcut fericit pe Pygmalion. Legenda l-a inspirat pe Geroge Bernard Shaw și astfel ajungem la „My fair Lady”.
În primul comentariu am încercat să speculez amuzat pe baza primelor 3 reguli și a explicațiilor tale pe care tocmai le-ai dat despre afinități: Ar fi una pe care o avem, Epigrama. Ca să folosesc un cuvânt de-al tău, suntem câteodată „taximetriștii” ei. Ne mai claxonăm în semn de salut.
Bine că trăim acum și nu pe vremea birjelor și a „taximetriștilor” cu cai.
Acum ne putem pune și GPS, ca să găsim mai ușor tărâmul Epigramei.
:)
Îmi place că faci frecvent referiri culturale și te recitesc periodic.
Am și memorat multe din catrenele tale.
Te las cu bine și mă dedic matinal muncii.

Nu mi-aș fi dat seama, dar uite că am citit inclusiv ultimul comentariu și m-am luminat. Conform regulii nr. 2, eu și Norică suntem suflete pereche. Cum scriu eu o epigramă politică, el vibrează și uneori se pune pe bombănit. Chiar și vițeversa, când scrie el o epigramă politică. Și bombănim amical.
Așa ne-a fost dat.
Norică, suflete pereche, regula nr.3 spune că legătura dintre noi e indestructibilă.
Noi, ca simple ființe umane, ne supunem forței neabătute a destinului.
Cu pietenie

E.S., sufletul tău pereche

Laurențiu Orășanu are o fire conflictuală. Apariția lui aici a stârnit numeroase controverse. Reacțiile au apărut firesc după ce a acuzat în stânga și în dreapta de vrute și nevrute.
Mă amuză agitația lui. El, care pe această pagină ne făcea pe unii lași, tocmai el nu are curajul să-și recunoască faptele:

„Nu am scris niciodată, nici când eram redactor, nici în altă situație un mail catre 80 adresanți. Am răspuns unui mail primit, spunându-mi punctul de vedere.”
(Laurențiu Orășanu)

Într-un fel are dreptate când spune că nu a scris un mail, pentru că a scris mai multe mail-uri, mai precis a scris 3 mail-uri.
Într-un fel are dreptate când spune că nu a trimis către 80 de adresanți pentru că le-a trimis la mai mulți: la 85 de adresanți.
Nu știu dacă a gândit ceva când a negat, pentru că foarte mulți dintre membri acestui site le-au primit.
Aceste mail-uri au caracter public, deoarece le-a trimis către 85 de persoane.
Să vedem ce spunea prin ele:

Despre retragerea sa de pe Agonia:
Sent: Monday, April 9, 2012 10:49 PM
„M-am retras” (…) pentru a protesta impotriva felului in care ni se pune pumnul in gura atunci cand nu facem altceva decat sa acuzam nesimtirea sau sa criticam textele proaste.”
(Laurențiu Orășanu)

Laurențiu Orășanu a făcut o criză de nervi convocând la acest spectacol 85 de persoane. Exigențele pe care le avem față de un fost redactor al site-lui sunt mult mai mari decât cele față de un membru de rând. Iar Laurențiu Orășanu a dezonorat calitatea de redactor și a defăimat public Agonia.
S-a legat și de mine și m-am simțit atunci obligat să răspund tuturor acestor 3 mail-uri adresându-mă aceluiași public . Cei 85 au și răspunsurile mele.
Vedem cum vorbește aici despre epigramiștii membri ai site-ului. Așa vorbește și despre ceilați.
În aprilie anul acesta, era retras de pe Agonia și i-am dat ca exemplu o epigramă bună a lui Eugen Albu, dar care nu se încadra în criteriile de apreciere pe care Laurențiu Orășanu le teoretiza și am adăugat: „Tu l-ai fi trecut pe Eugen Albu la off topic și i-ai fi interzis apariția pe sait.”
Răspunsul său a fost năucitor și îl citez cu o mențiune introductivă:

- În atenția domnului George Corbu, președintele UER-ului: vă puteți lămuri asupra caracterului duplicitar al lui Laurențiu Orășanu.

Sent: Tuesday, April 10, 2012 5:28 AM
„Pai de ce sa presupui ca l-as fi dat afara pe Albu de pe site. Mai intai, cred ca nu stie cu netul, sau nu-l intereseaza. Doi, eu l-as fi interzis la premii, dar degeaba.”
(Laurențiu Orășanu)

Afirmația aceasta a făcut-o pe mail și trimis-o tuturor celor 85.
Așa e Laurențiu Orășanu, într-o permanentă criză de pesonalitate care îl împinge să-și exprime mereu desconsiderarea față de cineva.
Eu nu l-am mai prins ca redactor pe Agonia. Dar îi intrase în cap că aș fi Mișu și tăbăra pe mine apostrofându-l pe Mișu. M-am retras după o lună.
Mai târziu am aflat că avusese un conflict cu unul Mișu și nu mai ieșea din această încremenire afectivă în proiect, ca să folosesc expresia lui Gabriel Liiceanu.
Așa a început relația dintre el și mine și e în stare să o ducă tot așa până în pânzele albe, chiar dacă acum știe că nu sunt acel Mișu.
Îi spun că prejudecățile lui politice nu sunt criterii literare. Dar îi mai spun că epigrama politică există și are o tradiție veche. Epigrama nu ține cont de rigiditățile lui Laurențiu Orășanu.
Îi cer să nu-mi mai denatureze afirmațiile. Nu l-am acuzat niciodată că l-ar fi cenzurat pe Eminescu. Am pus doar o strofă a lui Eminescu alături de un text al lui Laurențiu Orășanu, vecinătate care îl dezavantaja evident pe cel din urmă. Cei 85 despre care amintisem pot verifica.
Comentariul său pe care mi l-a adresat în totalitate mai sus e plin de denaturări și concluzii arbitrare.
În rest ce să-i mai spun? Sănătate, că virtute nu are.
E.S

Privea la jună, cu păcat,
Gândind pervers: i-aș da de toate,
Și-atunci mă voi simți bărbat,
Când ea mă va spăla pe spate.
(Ion Ruse)


Mi-am exprimat deja un punct de vedere, și-a exprimat și Cornel Rodean unul și ca printr-o minune duminicală nu sunt în dezacord cu el.
Catrenul ar mai trebui prelucrat.
Ioane, încerc să mă joc puțin cu ideea ta, la o cafea:

La plajă

Mă crezi trecut, dar am intrat
La duș cu-o jună și, nepoate,
Ea m-a tratat ca pe-un bărbat :
Adică m-a spălat pe spate.

Gata, mă opresc aici, am terminat cafeaua.
E.S.

Ca să fie înțeles schimbul de replici dintre mine și Nelu, ar trebui tradus ultimul cuvânt din catrenul său:
Почему ? (pacemu) , în rusă înseamnă „de ce ?”

Ca să-ți domolesc văpaia
Îți răspund pe scurt: „De aia !”
(Uite-așa e mai mișto
Și e oчень хорошо. -όceni harașό-)

Oчень хорошо (oceni harașo) e un echivalent rusesc al lui OK.
E.S.

Cred că am fost puțin neclar. Am și mâncat un i în ultimul vers, pierzând astfel o silabă. Voi relua catrenul renunțând la liniuța de dialog care deruta, dând impresia că lipsește o parte din cuvânt și voi scrie acest ultim cuvânt din epigramă în grafia limbii de origine:

Din ancheta asupra referendumului

Fiind găsiți de procurori
Că au votat de multe ori,
Turiștii trași la indigo
Răspunseră cu toții: ... „Чto?” (Șto?)

Ultimul cuvânt e în rusă și e scris acum cu litere rusești. Sunetul său de început „ч” e puțin diferit de ș (ш) dar e adesea la noi aproximat cu acesta.
E.S.

Fiind găsiți de procurori
Că au votat de multe ori,
Turiștii trași la indigo
Răspunseră cu toți: ...-ȘTO ?
E.S.