Teama, pânda, gelozia

„Mauvais homme, mauvais mari, mauvais amant...” Michael Sardou-Mauvais homme „Chiar și pentru noi, cei urâți, e extrem de greu să strici o relație” spunea într-un cântec Michael Sardou. Eu am reușit. De fapt, nu e greu de loc. Cu condiția să vrei. Cu condiția să fi suficient de hotărât să calci în picioare tot ce ai avut. Cu condiția să fi suficient de nebun. La început era minunat. Eram doi și parcă eram unul. Ne plăcea să fim împreună. Dădeam foarte bine împreună-ne-o spuneau vânzătoarele (eram înebunit atunci când îi spuneau „soțul dumneavoastră a plătit...”-evident că nu s-a căsătorit niciodată cu mine-„sunt prea bătrână să mă căsătoresc...”), ne-o spuneau foștii colegi de facultate („răilor, și nu ne-ați invitat la nunta voastră...”), ne-o spuneau chelnerițele de la Pierrot-(„A, dumneavoastră vă place masa de lângă geam...doamna un quiche lorraine și un suc de piersici iar domnul o plăcintă cu ceapă și o bere, nu ?”) erau o serie de locuri în care îmi plăcea teribil să merg doar pentru că ne țineau minte. Împreună.Și apoi, ea nu...și totul începe cu teama. Eu, mutra asta de bidon. Ea drăguță, finuță- categoric că merită altceva. Și atunci, de ce m-a ales pe mine ? De ce nu poate să spună decât „eu țin la tine” și nu să-și strige în gura mare iubirea, așa cum fac eu ? De ce nu poate să fie suficient de nebună și să facă nebuniile pe care le fac eu pentru ea ? Se apropia ziua mea- mi-aș fi dorit imens un cadou de la ea. Orice. Orice.Ceva de la ea. Știam că nu are bani-institutul lor era pe butuci și nu-și primiseră salariile de mult. Mă îngrozise acel „noi în familie am hotărât că suntem oameni mari și nu mai are nici o rațiune să sărbătorim Crăciunul.I-am dat bani să-mi ia un cadou, să le ia tatălui și mamei ei ceva. Orice, numai un cadou. O pereche de șosete, un portchei, orice. Bineînțeles că nu mi-a luat nimic.Și comportări ciudate. Ajung mai devreme în stația de metrou și-o văd înăuntru- deși întâlnirea era afară-făcând nostalgică cu mâna. Ea, Camelia-nu mă atinge-nu-mi place să fiu atinsă, făcând cu mâna cuiva ? De ce ? Cât poate să țină la mine ? Oare ține la mine ? Cât ține la mine ? Oare ține la mine ? De ce ? Sunt un nimic, sunt un urât plin de bere și de dorințe nerușinate; am conversația unui ornitorinc și grația unui T34.De ce iese cu mine, doar pentru că o duc la MCDonalds, numai pentru banii pe care-i am când și când ? De ce nu-i mai plac lucrurile care i-au plăcut la început ? Lucrurile care ne plăceau împreună ?De ce nu-i mai place să meargă cu mine la Institutul Francez ? De ce cuvintele nu mai înseamnă același lucru pentru noi ? De ce întârzie ? De ce e mereu tristă ? De ce mă minte ? De ce nu-mi spune tot, așa cum fac eu ? După teamă, vine pânda. Unde e când nu e cu mine ? E la serviciu când spune că e ? Aiurea .Am sunat-o de nu știu câte ori pe centralistă ca să constat că nu e. Mi-au spus că a plecat de mult. Unde s-a dus ? Urmează întrebările sâcâitoare „Unde ai fost ? Te-am căutat și la și la și la și nu răspundea nimeni. M-am dus până la baie; am fost până la Metro; am ieșit la o bere cu colegii-am plecat într-o delegație cu dl.Amiral. „ Minte, minte, minte. Simt că minte. Simt că mă înșeală.Nu merit decât să fiu înșelat. Întârzie la întâlniri. Nu vine la întâlniri. De ce n-a venit ? S-a simțit rău, a făcut o criză de spasmofilie-a apărut o problemă în ultimul minut. Construiesc rapid scenarii, mi-o închipui în brațele lui X, șeful ei direct, mi-o închipui bătându-și joc de mine cu plăcerea aceea rea, voluptoasă pe care o au femeile frumoase în general și femeile frumoase și deștepte în special să-i umilească pe cei ca noi. Construiesc capcane. Și evident că pic singur în ele.Construiesc nori și vânt-iluzii absurde și stupide. Voi angaja un detectiv. Chiar am avut intenția să angajez un detectiv. M-a oprit prețul-și ideea că voi fi și mai stupid decât sunt. E firesc să urmeze gelozia. Și discuțiile „inteligente”. „O să mă omor, să ști. O să dispar definitiv din viața ta-definitiv .Știu că eu sunt piatra de moară în calea fericii tale-așa că o să dispar. Pur și simplu. Nu vei mai ști nimic de mine. Nimeni. Pentru că asta merit. Dacă am fost un tâmpit, un idiot și te-am crezut. Dacă am fost un bou naiv să-mi închipui că o femeie ca tine se poate uita la mutra mea de rahat...”.”Ști că îmi faci rău cu tâmpeniile tale-m-am umflat aseară de Distonocalm ca să mă potolesc...nu pot să trec prin viață cu Distonocalmu’ în poșetă doar pentru că tu ești stupid și gelos. Totdeauna îmi vorbești de parcă aș fi un copil idiot-te-ai gândit vreodată la asta ?” .Și odată ajuns la gelozie totul dispare. Și rămâne doar gelozia. Și parcă bucuria că ești trădat, că ești înșelat, că ești preșul pe care ea își șterge picioarele. Planurile de răzbunare-naivele mele planuri de răzbunare...să aduc trei aurolaci la institut care să-i strige „Mămico, nu-l părăsi pe tăticul !” și s-o tragă de fusta aceea lungă cu care e îmbrăcată-de fusta aceea care-i stă atât de bine...să-i aduc băieții care cântă la Sala Palatului să-i urle „Frumoaso, tu ai suflet de viperă...” , să vorbesc cu Gigi, amicul meu din copilărie, actualmente șeful mafiei din Militari-să-l prindă pe X și să-l bată; nu, mai bine să-l omoare –și dacă se poate, în fața ei... și rugăminți de iertare și orice motiv ca s-o văd și cadouri jenante și penibilitățile finale, și telefoane la mama și telefoane la tata și mesaje idioate pe adresa de e-mail de la institut astfel încât să le poată citi toată lumea, și scosul ochilor.... Greu ? Nu e greu de loc să strici o relație. Credeți-mă , sunt expert.