Mica lume a lui don Camillo

Un alt an. Un alt suflu. Fără ură, fără atacuri la persoană. Poate mai plicticos, poate mai nesărat. Poate că am obosit. Sau m-am deșteptat. Recunosc însă că pentru mine această adresă a devenit un teribil mod de relaxare.Sunt în general un singuratic. Am avut însă ocazia să interacționez aici cu o lume întreagă.O lume diferită de la persoană la persoană, cu tabieturile ei, cu micile ei ciudățenii, cu micile sau marile scandaluri (pe care uneori, cu sau fără voie le-am ațâțat sau le-am aprins și eu)- o lume însă extrem de plăcută și de odihnitoare pe ansamblu. Am văzut în seara aceasta un film extraordinar la TV Cultural \"Mica lume a lui don Camillo\".Oare cine-și mai aduce aminte (în afară de noi, dinozaurii de peste 39 de ani) de Fernandel ? Un actor extraordinar, o regie extraordinară. Am lăcrimat la acest film ca la un lucru frumos și drag pe care l-ai crezut pierdut pentru totdeauna și care, uite-l, se întoarce știind că te va face fericit.E un film simplu despre bucurie. Despre plăcerea de a trăi. Don Camillo (interpretat de Fernandel) este preotul satului-în legătură permanentă cu Iisus Hristos. Este chiar o legătură directă pentru că cei doi conversează pe tot timpul filmului-adică don Camillo conversează cu un imens crucifix (pe care îl și poartă prin oraș, singur,împotriva tuturor, într-o secvență antologică pe care o s-o pun alături de cea din Crucișătorul Potiomkin în arhiva personală).Don Camillo se află tot timpul în competiție cu primarul Peppone-comunist. Dar un comunist de \"omenie\" care atunci când o bătrână cere să fie îngropată cu steagul regal pe sicriu (acțiunea se petrece după proclamarea Republicii Italiene în 1947) și după ședința de consiliu municipal în care partidele \"majoritare\" se pronunță contra acestei idei spune \"Ca primar trebuie să fiu de acord cu domniile voastre. Dar acest oraș nu este condus de primar ci de comuniști.Iar ca șef al comuniștilor eu fac legea aici și bătrâna va fi îngropată cu steagul regal pe sicriu\".Sunt scene superbe-și realizate extraordinar. Fără efecte speciale (filmul e alb-negru !), fără bătăi, fără violență. Iar când preotul trebuie să plece, pleacă singur. E convins că lumea n-a venit să-l vadă pentru că s-a certat cu primarul iar acesta i-a amenințat pe oameni. Dar la prima stație e întîmpinat de mulțimea de enoriași. Iar la a doua, de primar și simpatizanții săi.La ambele cu fanfară (cei drept la a doua stație cu Internaționala) și cu cadouri.Și cu părerea de rău pentru un om extraordinar. E o lume întreagă, lumea lui don Camillo. Ca și lumea noastră, aici, la www.poezie.ro. E un film superb pe care aș vrea să vi-l dăruiesc. La fel cum și acest an să sperăm că va fi unul superb.