Eseuri
Panseluțe și ciorapi murdari
3 min lectură·
Mediu
„Ia uite la jidanu’ăla, vrea și el ceva acolo...cât o să-i mai suportăm noi, rromânii pe jidănașii ăștia...” frecvente discuții, frecvent prilej de pierdere a timpului și eventual a banilor celor care ne dau salariul.
Am mai spus-o. N-am fost singurul. O mai spun. Românul de rând are o tendință aproape impudică să-și găsească vinovați. Alții decât el, evident. Bla, bla, bla, hoții aceia care ne-au furat țerișoara, care au construit Viena cu aur translivan, pluto-masoneria, etc., etc. Vorbărie jalnică și tristă de inși rupți în coate și în fund. Vorbărie de oameni fără nici un țel în viață. Oameni ratați. Ratați de când s-au născut. Din părinți ratați, din bunici ratați. Toți însă cu această ură ancestrală împotriva străinului, împotriva celui care e altfel decât ei. Asta e marea majoritate.România naționalismului de doi bani a lui Iorga, Goga și A.Cuza.România lui Nae Ionescu, a Decemvririlor, Nicadorilor .Nu comuniștii ne-au făcut așa. Așa am fost noi. Învățați să urîm. Din păcate. Pentru că teribila energie cheltuită am putea să o folosim mult mai eficient la altceva. Am deveni campioni mondiali la traforaj viteză. Sau la cine știe ce.
Văzută de afară, România este o buburuză care se studiază la lupă și descoperă ce multe pete are. O bună parte din povestirile noastre patriotice a la Dumitru Almaș sunt pur și simplu ignorate. O altă parte s-a petrecut exact pe dos- dar nu contează, noi să fim sănătoși. O altă parte nici nu există.
Și atunci, ce rămâne ? „Ceea ce aprig îți dorești, va rămâne”, spune Ezra Pound. Va rămâne o țară de perdanți făcând politică de cafenea în Cișmigiu. Sau poate rămâne numai munca cinstită. Cea concretizată în ceva- și nu în simple baliverne sau frustrări legate de pixuri, mixuri și dixuri.
Trebuie să fim frustrați de noi înșine. De incapacitatea noastră de a fi mai buni, mai competitivi, mai maturi.
Un site literar nu trebuie să fie un pension de domnișoare. Nu putem scrie în secolul XXI ca la „Notre Dame de Sion”. E absurd cine face asta.
În schimb, cenzura trebuie să o avem noi. În sufletul nostru, în inima noastră. Atunci când știm că vom răni niște sensibilități. Și să ne întrebăm –merită ?
Trebuie să avem un minim de bun simț. Și să ne gândim că atunci când scriem, putem răni pe cineva. Chiar și prin simpla includere a sa printre jidănași, bozgorei sau alte lighioane simpatice.
084674
0
Acum, o mica divagatie pe tema rasistului, in Carpati si aiurea.
Comparativ cu rasistii din America de Nord (da, exista si detesta cam tot ce nu se trage din parinti de origine britanica, germana, scandinava, sunt tepeni si fitosi), rasistii romani nu sunt productivi. Vorbesc mult, trag chiulul la servici, nu respecta standardele. Au propria lor intelegere despre cum trebuie executata o instructiune, cum trebuie interpretata o regula si daca exista 8 diferente intre desenul piesei si piesa lucrata de ei, asa a vrut soarta. Rasistul anglofon-teuton detesta rasistul est-european. Il considera de fapt copilul unei rase corupte, care n-a creat niciodata nimic de valoare si cu un dispret suveran vara sub pres cam tot ce n-a reusit sa cumpere sau sa asimileze. Rasisti fiind si unii si altii, fiecare considera ca tribul lui a descoperit roata, focul, scrierea si prezervativul extensibil. Oricum, in prezent rasistii nord-americani si vest-europeni mananca mai bine decat rudele lor din Balcani. Au mai multe case, masini, influenta, conturi in banca si dinti in gura. Au certificate si diplome care sa ateste ca sunt bine pregatiti in meseriile lor, sunt membri in asociatii profesionale, cand corup o fac acoperindu-se mai bine cu hartii si cand publica o fac citand din surse si adaugand o sectiune de referinte. In concluzie, d-le Galateanu, fiecare cultura isi are rasistii pe care ii merita.
Cu respect,
Lighioana