Poezie
Tandrete
2 min lectură·
Mediu
Abia aștept noaptea să vină,
Soarele roșu s-apună,
Luna mare-ncet să crească
‘Nașternut să ne gonească.
Și-n a nopții dulce vrajă
Stelele vor sta de strajă;
În raze de catifea,
Eu m-ascund sub mâna ta.
Mână caldă iubitoare,
Mă dezmiardă gânditoare,
Îmi atinge inima,
Mi-o topește cum vrea ea.
Și m-ascund la pieptul tău,
Păzită de orice rău.
Inimioara ta-mi șoptește
Cât de mult ea mă iubește
Și stau și-o ascult pierită
De-atâta dragoste-mplinită.
‘N-a ta dulce-mbrățișare
Pot să mor și nu mă doare!
Și mă săruți încetișor
Pe ochi, pe gură, pe-obrăjor
Of ce buze minunate!
Ce bine că-s a mele toate!
Și gura ta pe gura mea
Dezmiardă, dăruie și ia
Iubire vie-nfăcărată
Cum nici n-a existat vreodată!
Și când expiri, t’inspir pe tine,
Trag aerul adânc în mine,
Îl las trupul să-mi cotropească,
Esența ta să mă uimească.
Cum poate să existe-așa
Miresme-n respirația ta?
Îți simt tot sufletul în ea
Senin și drag, cald și curat,
Așa cum eu nu am visat
Că există cu-adevărat!
Ne strângem tare și așa
Inima mea-n inima ta
Se topește, fiindcă vrea
Una să fie cu ea.
Se naște-așa un univers
Pe cât de mic,
Pe-atât de dens,
Transformă totul din mers,
Cuprinde tot ce-am fost și-om fii
Printre stele, doi copii.
Al meu ești tu, a ta sunt eu
Vom sta ‘mpreună-așa mereu.
Și-așa dulce-mbrățișați,
Adormim leneș legănați,
De-al lunii cânt, ce stă, veghează,
Ne ține-n veci iubirea trează.
001.790
0