Poezie
Spaima diminetii
1 min lectură·
Mediu
Trebuie sa astept mereu cite ceva.
Cuvintul ma implanteaza in ploaie, ma
indeasa
in orologiul feroce ce-mi contempla forta
trupului,
ca un strigat rosu intre copacii de velur
ai zeilor.
Mi-aduc aminte de cerceveaua ferestrei,
care,
mai singera la incheietura miinii de-atita
ruga.
In rest, era zid linga zid. Si pe caramizi, ceara
luminarilor plingatoare, acel teritoriu
pregatind
o alta ipoteza a destinului
hranita din carnea mea, din spaima diminetii
acelei departari
prin care voi continua sa-mi port la
ureche cocorii raniti.
013616
0
glad to read you!