Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

anii neputincioși și secreți ai levitației

1 min lectură·
Mediu
acum la 30 când nimeni nu mai așteaptă
nimic din partea mea iar eu răspund
amănunțit încep
prin a deschide ochii
în fiecare dimineață
acum când
sunt la adăpost de foame frig câteva iluzii
în perioada asta potrivită
pentru orice renunțare
primul jurnal din viață prima operație primul credit
când până și Ralu a încetat
să le mai spună sărumâna femeilor
nu mult mai vârstnice dar
în hainele cu aerul adecvat
(aceste mostre de copilărie
împreună cu rezervele de iubire
ale oamenilor care au avut parte
și de una și de alta:
singurătatea își înghite coada
ca-n mecanismul precis și nu mai puțin
dureros al îmbrățișărilor noastre) acum
mă gândesc la cei mai buni ani
la versurile terne stângace cu miile
stimulările aproape desăvârșite
dragostea secretă de lume a unui dzeu neputincios
042.389
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
132
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

ernest frântu. “anii neputincioși și secreți ai levitației.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ernest-frantu/poezie/1748101/anii-neputinciosi-si-secreti-ai-levitatiei

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Trecerea rapidă prin ani, ne face să uităm esențialul. „Acum la 30” e bine că vă pasă, că n-ați uitat, că puteți privi cu simplitate în jur. O destăinuire plină de sinceritate, o alunecare de la un vers la altul plină de naturalete. Text citit cu plăcere.

„acum la 30 când nimeni nu mai așteaptă
nimic din partea mea…..
….. încep
prin a deschide ochii”

“acum când
sunt la adăpost de foame frig câteva iluzii”

“mă gândesc la cei mai buni ani
la versurile terne stângace cu miile
stimulările aproape desăvârșite
dragostea secretă de lume a unui dzeu neputincios”

Cu respect
Doru Emanuel
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
Ernest,
la buna lectura. e de unde alege... succes!
retin: mă gândesc la cei mai buni ani
la versurile terne stângace cu miile
stimulările aproape desăvârșite
dragostea secretă de lume a unui dzeu neputincios

cu prietenie,
0
@ernest-frantuEFernest frântu
draga D.E.I., nu stiu ce sa-ti spun, uite, nu e adevarat, vremurile alea erau f. departe de esenta chiar daca asta era probabil un cuvant cu semnificatie pe atunci
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Domnului Ernest Frântu

Versurile dvs. mi-au placut prin curgerea lor, am gasit idei car eimi plac. Daca am inteles gresit, imi cer scuze. Mi-as dori, daca se poate, sa-mi deslusiti mesajul poeziei.

Cu respect
Doru Emanuel
0