Poezie
Prea mult
1 min lectură·
Mediu
De prea multe ori ai stat
Ca un porțelan stricat
Nu ți se pare oare
Că e timpul de-o schimbare?
Chiar urăști persoana mea
Încât să ignori un sfat?
Chiar nu-ți place viața
Și tu chiar vrei să n-ai nimic din ea?
Oare ce ești tu? Te-ai gândit vreodată?
Și nu mă lua cu filosofia ta
Că ai fi stricat
Sau mai rău, deja expirat
Astea toate sunt prostii
Care, mai grav, ți le-ai băgat în cap.
Scoate-odată toată ura,
Tot ce simți că nu-ți ajută
Tot frumosul înglobează-l
Și ieși o dată-n lume
Să te bucuri de ce a Dumnezeu a dat
Și la hoț și la-mpărat
Să vezi cum e să fii bărbat,
Să te simți înaripat
De frumos înconjurat.
Tot se poate, dacă vrei
Dar mereu apare-un „TU”
Care ție parcă-ți spune „NU”.
Lasă nu-ul deoparte
Ia-ți viața-n mâini
Pe-o cărare cât de mică
Și încearcă să veghezi
La a vieții lucruri vechi
Și să vezi și ce e nou,
Ce-i etern si salvator.
(Cine o va citi
Poate așa se va trezi.)
012488
0
LM