Poezie
REMINISCENTE
1 min lectură·
Mediu
Ca să rămână-n noi doar lacrimi din ghețar,
Va trebui întâi să trecem o eră glaciară-
Și nu să tot sperăm a-ntoarce fără har
Și fără luptă cruntă o prea curândă vară.
Sunt vieți și vieți purtate de-aceeași viață-n noi,
Iar toate stau clădite pe-un munte de păcate
Uitate cu știință și rea seninătate
De-ai noștri idoli – prea trufașii zei.
De-aceea se vrea luptă pentru izbăvire,
Din suflet să se nască al doilea suflet viu
Ce poa’ să făurească un dram de fericire
Și-acolo unde trupul se crede-al orișicui.
Și-abia atunci,muncit de ziua lungă,
De soarele apus în zări de zi senină,
Aștepți cu-nfrigurare răspuns la a ta faptă,
Aștepți să se topească ghețarul în lumină.
Nu suntem decât lacrimi căzute pe pământ
Din ochii unui zeu certat cu-a sa iubită.
Avem a noastră soartă însă
Pe care-o prea mărim trăind
Cu-a noastră viață umilită
De roua scursă pe mormânt.
002.659
0