Poezie
Vantul si cerul
1 min lectură·
Mediu
Ati intalnit vreodata o dragoste mai mare?
Ati intalnit vreun iubit atat de afeminat
Incat cu peria de aur pe perna de nor
Sa-si trezeasca iubita, sa-i rasfire parul
Intr-un pieptanat dezordonat, usor?
Ati vazut vrun nebun sa-i cante cu duiosie
Din ramuri, din frunze, din ciocarlii?
Vreo iubita sa-i stea in brate o vesnicie
In inima si-n drum? Sa-i sarute odihnita
Mirosul din vai, din ploi si din pamant?
Eu i-am vazut in cer pe amandoi
Se mangaiau pe crestet, se luau de mana
Cand plangeau, plangeau impreuna, vantul plangea
O pitulice, cerului ii scapara o stea,
Apoi toata noaptea faceau dragoste, furtuna.
0110
0
Revenind, te-am descoperit si m-am bucurat fiindca poeziile tale sunt interesante, savuroase si-mi plac.
Pe aceasta de fata o gasesce chiar ingenioasa si construita cu o speciala finete de redare. Cel mai mult m-a delectat imaginea creata in prima strofa unde barbatul afectat de pasiuna dragostei isi trezeste iubita adormita pe o perna de nor rasfirandu-i parul, dezordonat si usor, cu o perie de aur. M-a surprins tot atat de placut nebunul acesta amorezat care ii canta cu duiosie \"Din ramuri, din frunze, din ciocarlii?\" sarutandu-i \"odihnita/ Mirosul din vai, din ploi si din pamant?\".
Toate aceste metafore sunt foarte dragute . Mi-a placut stilul tau SIMPLU care prin constructia unui text unitar, ingrijit inchegat, il rupe din banalitate imbracandu-l in forme originale.
Imi va face placere sa ma abat iar peste pagina ta si sa te mai citesc.