Poezie
Vreu să sper..
2 min lectură·
Mediu
Am crezut că de-acum fără teamă mi-e dat
să strig lumii că eu sunt român,
dar se pare că încă nu-i timp de zburat,
că n-am lumii prea multe să-i spun.
Am crezut în miracol de nou început
aducând cu el o salvare
unui neam pângărit de stigmatul urât
si-amar al hoției ce doare,
dar obarzul roșit îl ascund și-azi retras
de priviri atât de mirate
pentru vestea că țara îmi e în impas
implicată-n năravuri pătate
și-are-n lume un nume penibil rănit,
compromis de falsuri și fraude.
Romania își plânge regretul tacit.
Cu ce Ea românii să-și laude?
Am crezut că de-acum bucuros îmi e dat
să strig tare și eu că-s român,
dar se pare că zelul mi-e-nchis în oftat
și nu am lumii largi ce să-i spun.
E nevoie de jertfe și amenințări?
Legământul străbun este nul?
Sperând să-mplinim ale noastre așteptări
n-am irosit prin vreme destul?
E nevoie de-un Tepeș să spânzure-n cui
impudența cea diavolească
ce cutează să surpe credința oricui
spre nedemnitate-omenească?
Nu-i păcat de frumosul clădit în simțiri,
de talentul lăsat de moșneni
unui neam înțelept plămadit cu iubiri?
Când din nou vom mai fi mândri, demni?
Vreau să sper că-n curând îmi va fi iarăși dat
să strig țanțoș că eu sunt român,
dar se pare că încă nu-i timpul scontat
orișice să pot lumii să-i spun..
002
0