Emilus Ghinda

În lumea asta suntem mici Dar gândul nostru este mare El când e departe, când e aici Umblă liber fără de hotare Ne ducem fericirea și durerea Prin era traiului modern Ne-am obișnuit și cu

În vraja visurilor mele Pădurea pare de argint Sub luminile din stele Iară eu, copil ce sunt Îi spun Lunei c-o iubesc Dar ea râde somnoroasă Eu, de vorba mea, roșesc Și sub o salcie

Cum vântul s-a liniștit În uliță pe derdeluș Copii din case au ieșit La concurs de săniuș Sunt voinici și fără frică Săniuțele zboară-n sus Unii cad, alții se ridică Și dau în clocote de râs Sunt

Prutule lacrimă curgătoare Tu mă chemi mereu cu jale Printre sălcii plângătoare Să-ți ascult mersul la vale Din unde reci învolburate Murmurul tău ca o năframă În amintiri ce păreau uitate A mea

Fetele frumoase Sunt văpăi de sentimente și mister de cucerit înfiripat pe gingașe armonii ce îți dă al dragostei fior și te îndeamnă să iubești Fetele frumoase Sunt obsesia din gânduri lumina din

Copil pribeag, rătăcit de părinți gândul meu aleargă înainte și înapoi pe axa răsucită a lumii nebune. El urmărește echilibrul nestatornic dintre bine și rău, dintre lege și haos. Cu salbe de

S-au copt cireșele de mai Şi iubita-mi șade pe verandă În miresme de lavandă Lângă grădina mea de rai Iritând toţi câinii din ogradă Trec îndrăgostiţi motanii Dând din coadă ca golanii Pe gardul

Răsai aiévea din povești Printre sclipiri de pleoape Și îmi spui că mă iubești Tot venind, venind aproape Unduind o rochie cu voaluri Pășești desculță și sfioasă Pari fermecată-n ritualuri Și ești

La o margine de sat pustiu Într-o veche casă cu cerdac Doarme tristă-n ceas târziu Alina - o fată cu părul auriu ! Când vântul trece șuierând Pe lângă poarta cea crăpată Ea tresare-n vis

Sub un gutui la rădăcină Stă fecior Parfum de Mentă Din sat fetele se adună Să-l admire vreme multă Dar el mândru peste poate Cu firea lui ștrengară Fuge, părăsindu-le pe toate Nepăsător pribeag de

Pod din gheață și zăpadă Și-a făcut lacul din vale - De roiesc peștii grămadă Tremurând de frig și jale ! Albul din zare se îngână Și gerul lacom din el mușcă - De-i un ghemotoc de

Pe vânt de nord, vine călare Val-vârtej, albind în zare Bătrână, tocmai din ere glaciare O zgripțuroaică vrăjitoare Are privirea lacomă și dură Umblă ca un vampir după căldură Și varsă-n urmă frig

Ce n-aș da să fiu Aurul din nisip Ce se ține de-al tău chip Sorbindu-i transpirația Răcorindu-ți respirația Strălucind în soare Reflectând în mare Ce n-aș da să fiu Unduirea mării fine Ce se

Păsări călătoare Suflete umblătoare Peste ape, peste zare După libertate, după soare Peste tărâmuri ambasadoare, Oamenii să fi putut zbura ca voi Dacă, am fi avut aripi cumva și noi Atunci, gardurile