Să taci!

tocmai pentru că vorbește despre bunul-simț elementar, acela de a ști când să taci, când să asculți, când să apreciezi ori depreciezi, când să-ți însușești și când să te implici...
însă, dreptatea și adevărul nu pot fi deținute de o singură persoană. și atunci, mai intervine și situația: când și cum trebuie să gândești.
un text de meditat!

Vă promit!

Iar trebuia să tac... :)

Titu Maiorescu spunea și altceva în "Oratori, retori și limbuți". Atunci când criticul vorbește despre un text inedit, scriitorul, deseori prea subiectiv, ar trebui să tacă. Nu se întâlnesc pe aceeași frecvență de undă scriitorii cu interpretarea textelor. Pun patimă, pasiune, nu dă bine.
Pune un poet avangardist să facă și critica eșichierului politic din vremea sa și ajunge Ducele italian.
În acest poem, discuții peste discuții. Oribil!

Ținând cont că veneau după niște replici mai acide la adresa mea, la un poem din 2011 al Ottiliei Ardeleanu aș face o propunere lui Bogdan. Steluțarii să nu mai facă bisericuțe, ori să înțepe. Nu suntem cactuși. Iar dacă am fi cactuși, doar înfloriți să răspândim și lumină altora. Emilian Lican a dat niște stele fără comentarii acum o săptămână. Nu se face așa. E un regulament de respectat. Se arată la Atenție, cu roșu: "Acordarea unui + trebuie să fie însoțită de un comentariu elaborat". Nici nu știu când a scris poetul Emilian Lican comentariu elaborat. Azi a și schimbat steluțe ca niște cartonașe ori buline de grădiniță cu alt steluțar.

Nici nu pot să citesc!

Ba da. Poți. Nimeni nu are dreptate mai mare decât cel ce ascultă și se conformează unor reguli. Învățăm treptat unii de la alții. Nimeni nu s-a născut învățat. Cititorii vor mereu să afle și motivele acordării unor steluțe. Mai bine să nu-și dea decât rareori (o dată la o săptămână) steluțarii între ei steluțe.
Eu unul solicit să nu mi se mai ofere nicio steluță. De nimeni.