De la un timp , iubite, cuvintele au rană
Fiecare literă e cariată
Lipsită de vlagă
Și când ne iubim,
O facem fără diacritice,
Virgule ori apostroafe,
Ne începem povestea
In fraze lungi fără
Fiecare dimineață pe marginea trotuarului
văd cum firișoare de sânge curg lent
atât de lent...
sunt și nervi care miros îngrozitor storciți pe trotuar,
pe blocurile comuniste copii cu
Știi ...nu mai plouă toamna
Nici iarna nu mai ninge
Să nu mai spele tomberoanele cu prunci lepădați
Să nu mai acopere păcatele destrăbălatelor
Știi…
La vară o să ardă ogoarele
N-o să mai
Lovește-mă!
Mă mângâi
Eu țip ca o nebună
Și sar și joc șotronul și tremur
Te apropii....
Inima-ți tremură cu mâna-n părul meu
Te las acolo să mă lovești
Cu fiecare bătaie
Și plec să joc
Am un coleg nou la serviciu
zice sus și tare că e mai special,
cică simte niște vibrații energetice
îl compătimesc...
N-ar trebui s-o iau așa,
Până la urmă oamenii mor
în momentul când dispar
Spre comunism
M-am hotărât să mă întorc în copilărie;
Mai alaltăieri am și rugat-o pe mama,
Să -mi găsească pătuțul și păturica mea mov
Pe care s-au uscat
Amintirile comuniste
