Poezii

Cât de ușor ridicăm piatra, cât de grabnic lăsăm cocoșii să cânte de trei ori în noapte, cât de simplu ne spălăm pe mâini de toate cele care ar putea să ne țină noaptea în priveghi. Dar

EIemilia ivancu

0

0

Umbra ce-i desena pământul făcea ca aripile să-și întindă lumina către mine. Îl urmăream cum zboară, cum valurile i se ridică către ochi, cum zborul lui, și penele negre îmi desenează

EIemilia ivancu

0

0

În fiecare zi când te-ntâlnesc îmi așezi în palme o pasăre, fără să o atingi. Mă lași să văd cum în zborul ei ea nu se-ntreabă de ce și unde zboară. În fiecare zi vii și mi te așezi pe

EIemilia ivancu

0

0

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede, rămân după ei pantofii și un telefon surd doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc, ceea ce contează trece cât ai clipi din

EIemilia ivancu

0

1

Mergea pe un drumeag deasupra mării Îl călăuzeau păsările pe urmele strainicilor ce pe vremea fără de cuvinte mergeau pe brațul de insulă să se așeze în mare. El însă ducea cu el

EIemilia ivancu

0

0

Mergea cu spatele Nu alerga, mergea încet, pentru a număra pietrele de pe drum și pentru a-și măsura pașii- îi plăceau simetria și proporția Niciun pas mai mic sau mai mare decât gândul pe care

EIemilia ivancu

0

0

Într-o zi mi s-a furat Dumnezeul. M-am trezit singur și amărât în colțul din biserica goală, în care mai cânta trist o voce de țârcovnic. L-am căutat pe icoane- erau decupate precum o

EIemilia ivancu

0

1

Am mers prin deșert zile și nopți, ducând cu mine o tolbă plină, grea, nu ca o piatră, ci precum o rață pe un lac Mergeam pe umele magilor, dar urmând muzica ce venea din lumină Și am ajuns la

EIemilia ivancu

0

6

Mi-a spus: Dezbracă-te! și eu i-am dat o palmă… Nici eu nu știu de ce...era doar o verificare a mesajului… Știți – emițător, canal, receptor, mesaj… Bakhtin, cu toată teoria lui despre pericolul

EIemilia ivancu

0

3

Țările noastre sunt atât de departe și noi ne cunoaștem atât de puțin... Sau altfel spus: Îți trăiești viața. Apare un străin. Devine o pacoste, nu ai nevoie de el. Dar pacostea poate deveni

EIemilia ivancu

0

3

Într-o zi, un om mi-a dat o carte mi-a spus că mi-a dat întreaga lui viață. Deschizându-i filele, am simțit literele cum palpită sub mâna mea umedă și înghețată și ochii întunecați. Paginile

EIemilia ivancu

0

0

Tăcerea mea este, prin absența cuvântului, rugăciunea supremă a ființei către Tine. Și tăcerea mea se rostește în Liniștea adusă de cântecul cel lin, din spațiul nevăzut. Cântecul umple golul

EIemilia ivancu

0

1

A citi cuvintele scrise ale cuiva este cel mai intim lucru pe care îl putem face, pentru că aceste cuvinte sunt parte organică din cel care le-a scris. Când citim aceste cuvinte este ca și

EIemilia ivancu

0

0

e greu să învățăm să iubim e și mai greu să spunem când iubim oricum, cine a spus vreodată că lucrurile frumoase sunt ușoare? și e și mai greu să învățăm să iubim (în) limba română întâi

EIemilia ivancu

0

0

pe un deal gri acoperit de floricele albe alergau niște cai negri în joacă pictorul de icoane, trecând pe lângă plopul de la marginea drumului, s-a gândit să coloreze lumea în

EIemilia ivancu

0

0

Deșertul fiecăruia se va regăsi atunci când picătura de apă va fi aruncată în mare pentru a nu se va putea evapora. Deșertul meu l-am regăsit în privirea aruncată peste umăr, în gestul

EIemilia ivancu

0

0

ești un străin… asta am auzit când m-am născut ești un străin asta mi s-a spus când s-a născut fratele meu ești un străin asta mi s-a spus în prima zi e școală ești un

EIemilia ivancu

0

0

Am plecat… Mi-am pus în păr flori de cireș amar, mi-am luat fluierul și am plecat. Am lăsat în urmă cărămizile și betonul și am pornit în căutare de morminte vechi. Am ajuns la Piatra Soarelui

EIemilia ivancu

0

0

Era Crăciunul… dar nu era un Crăciun ca în povești, nu era un Crăciun cu fulgi de nea jucăuși și lume veselă, era un Crăciun ploios, cu lume tristă. Era un Crăciun cu tramvaie gri și oameni

EIemilia ivancu

0

2

Linii galbene ca ligheanul meu… Așa îi spuneam mamei mereu când eram copil și zăream pe mijlocul șoselelor liniile galbene care marcau direcția, ideea de a merge înainte... Apoi, timp de vreo

EIemilia ivancu

0

0

Câmpuri de rapiță, Valuri de galben.. Rânduri de vieți vesele înșirate una rangă alta și una în spatele alteia… Câte valuri de fericire într-o singura privire… Câte valuri de lumină într-o

EIemilia ivancu

0

4

În fiecare zi trebuie să citesc câteva pagini. Am nevoie de acest exercițiu virtual ca să nu mă descompun, ca să nu devin parte prea integrantă a acestei lumi materiale. Mi-ar fi teamă să mă

EIemilia ivancu

0

2

Am o poftă uriașă să scriu… Să scriu cuvinte...care știu că sunt fără sens în ziua de azi... Dar, totuși, vreau să scriu cuvinte... Să mă scriu pe mine... Asta nu înseamnă, prin analogie, că eu

EIemilia ivancu

0

0

Întâi am scos un picior pe geam, apoi altul. Apoi am început să dau din degetele pictate cu ojă sângerie… Asta e culoarea la modă în țara din care vin eu… Dar era destul de frig, așa că mi-am pus

EIemilia ivancu

0

2

Ne căutăm cu disperare în fiecare zvâcnire a Celuilalt… Suntem atât de egoiști încât abisul necunoașterii proprii ne omoară fiecare neuron. Mai mult, căutarea febrilă în paginile altora ne

EIemilia ivancu

0

0

În fiecare zi în mine crește un copac, înflorește și dorește să dea rod. Dar moare in fiecare seară, tăiat de vena jugulară, care, speriată de asaltul de emoții din stomac, ce urcă fulgerător

EIemilia ivancu

0

2

Mereu există pericolul de a veni cineva din spate ca să ne-o ridice... o statuie, mâna sau, pur si simplu, floarea... Și noi ce să facem atunci ? Să fim fericiți că floarea va fi udată în

EIemilia ivancu

0

0

o lume în lume și o lume în noi noi ne desfășuram precum un văl de ceață, ne aruncăm în lume și lumea se pierde în noi ce lume și ce noi! toate într-o coajă de nucă un univers închis

EIemilia ivancu

0

2

Știți…cred că m-am pierdut… Da, nu râdeți, m-am pierdut între file de mândrie și prejudecată și exerciții de limba română: Am văzut un munte, muntele erau frumoase. Știu, vă vine să zâmbiți,

EIemilia ivancu

0

0

Suntem doar legături între două straturi, între două lumi, nu știm de unde si cum am ajuns aici... Tot ce este esențial despre devenirea noastră se regăsește în construcții ambigue precum « până

EIemilia ivancu

0

0

Noica ne avertiza să nu rămânem istorie. Istoria e capătul ființei, e ultimul ei scâncet... Și atunci, să ieșim din istorie prin idei... Ideea de a nu mai fi istorie este, prin urmare, istorie

EIemilia ivancu

0

0