Dimineața mă trezesc
din beția fericirii.
Mă plesnesc,
și mult mai cult,
merg la termă să ascult
cum se scurge elixirul.
N-am oglindă să mă văd,
și mă-nțep ades la venă
de la starea mea de
Îmi plimb remușcările din vremuri de demult,
Prin circumvoluțiuni săpate de ape în tumult,
Îmi odihnesc blazonul de cetățean cu cult,
Și las pe străzi să zburde doar gândul cel ocult.
Nu vreau
La umbra tăcutului destin,
m-am așezat,
și-am așteptat atent
să se prelingă
un semn divin,
să pot
să-mi cresc mirarea.
Trecut-a vremea
gândului bolnav
de atâta studiu ontologic.
Și
Disciplinat
mă-ntorc spre lume,
și emoționat,
mi-aștern
a vieții odisee,
pe-un caldarâm
îndrăgostit de tocuri.
Alături,
cerșind dorințe
și primind nevoi
stau tinerii
E un dor nebun,
să pot
să prind un gând în noapte,
cu mintea ochilor
să trag de limbă șoapte,
să mă-nvelesc cu umbre
de mirese coapte,
să mă așez,
și
să adun, un vis din astea toate!
Adun clepsidre-n gând
și timpul mi-l măsor,
atent
îmi parcurg anii
cu al minții
ascensor.
Mai zăbovesc
prin gânduri
cu o clipă-nșirată pe-un
mosor...
îmi spune multe
despre
rolul meu
M-am hotărât
să-mi placă tot ce simt,
să-mi fie drag de greu și de ușor,
să mă arunc,
să cad un rând,
să urc încet,
să mă resimt
în veșnic neprezentul viitor!
Să-mi fie dragă
vorba
