Poezii

M-am hotărât să-mi placă tot ce simt, să-mi fie drag de greu și de ușor, să mă arunc, să cad un rând, să urc încet, să mă resimt în veșnic neprezentul viitor! Să-mi fie dragă vorba

Adun clepsidre-n gând și timpul mi-l măsor, atent îmi parcurg anii cu al minții ascensor. Mai zăbovesc prin gânduri cu o clipă-nșirată pe-un mosor... îmi spune multe despre rolul meu

E un dor nebun, să pot să prind un gând în noapte, cu mintea ochilor să trag de limbă șoapte, să mă-nvelesc cu umbre de mirese coapte, să mă așez, și să adun, un vis din astea toate!

La umbra tăcutului destin, m-am așezat, și-am așteptat atent să se prelingă un semn divin, să pot să-mi cresc mirarea. Trecut-a vremea gândului bolnav de atâta studiu ontologic. Și

Îmi plimb remușcările din vremuri de demult, Prin circumvoluțiuni săpate de ape în tumult, Îmi odihnesc blazonul de cetățean cu cult, Și las pe străzi să zburde doar gândul cel ocult. Nu vreau

Disciplinat mă-ntorc spre lume, și emoționat, mi-aștern a vieții odisee, pe-un caldarâm îndrăgostit de tocuri. Alături, cerșind dorințe și primind nevoi stau tinerii

Dimineața mă trezesc din beția fericirii. Mă plesnesc, și mult mai cult, merg la termă să ascult cum se scurge elixirul. N-am oglindă să mă văd, și mă-nțep ades la venă de la starea mea de