Poezie
Destin
1 min lectură·
Mediu
Ne-a fost martor soarele,
Luna ne zâmbea și ea
Plângându-ne cadavrele
De oameni morți în noapte grea.
Chip de piatră fost-am eu
Iar tu mi-ai fost tot soare
Să mor singur, tot mereu ?
Să zac gol sub grea ninsoare?
Ne-a primit sub crengi cu dor,
Știe și-a vazut el multe
Acolo merg stele si mor,
Dar el știe să le-asculte.
Am îngropat la umbra lui
Inelul lunii mele
Să-i pierd de urmă locului
Și rangul meu de printre stele.
Tu ești soarele și luna
Te rog veghează al meu inel
Ce era în noi cununa
Și-ar fi nascut un stejărel !
001472
0