Fiecare strop de apă izbește-n felul lui pământul
Creând sunetul ritmic al ploii !
Superbă simfonie!
Încet se stinge orice zgomot și fiecare strop se prelinge în neant
Și toți uităm că și el a
Inima-mi mustește-n ură,
E plină ochi de suspiciune
Și neîncrederea zvâcnește-n mine
Precum se zbate-n ceasul morții
Un trup fără de capul lui!
Venin ce curge în torente
Din sufletul uscat ,
Mă doare neputința,
mi-e grea ființa,
sunt plin și-mpovărat de negrul păcat.
mi-e plină gura de țărână,
scrâșnește colbul lumii-n dinții mei.
Mă sufoc, strivit fiind de propriu-mi trup.
Iar
