Poezii

Fiecare strop de apă izbește-n felul lui pământul Creând sunetul ritmic al ploii ! Superbă simfonie! Încet se stinge orice zgomot și fiecare strop se prelinge în neant Și toți uităm că și el a

Inima-mi mustește-n ură, E plină ochi de suspiciune Și neîncrederea zvâcnește-n mine Precum se zbate-n ceasul morții Un trup fără de capul lui! Venin ce curge în torente Din sufletul uscat ,

Mă doare neputința, mi-e grea ființa, sunt plin și-mpovărat de negrul păcat. mi-e plină gura de țărână, scrâșnește colbul lumii-n dinții mei. Mă sufoc, strivit fiind de propriu-mi trup. Iar