Sâmbăta lui Lazăr.

Maria, sora lui Lazăr, plângând și sărutându-i picioarele lui Iisus, îl ruga : - Învățatorule, dacă ai fi fost aici, Lazăr, fratele meu, n-ar fi murit. Te rog înviază-L... - Dar, nu e mort Maria, ci fratele tău, doarme, Îl voi trezi !!!... - Cu siguranță e mort Doamne, deja e prea târziu, miroase. E deja perioada când trupul nu-și mai păstrează integritatea lui... - Eu sunt Învierea și Viața, Maria. Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Lazăre, vino afară ! a strigat Iisus cu glas tare. Lazăr înviază. Dar este legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui este înfășurată cu mahramă. - Dezlegați-l și lăsați-l să meargă! zice Domnul Lazăr împins de forța Duhului, merge... Lazăr, la Chemarea lui Iisus iese afară. Iată, el trece de la starea de întuneric la “Lumină”. - Părinte, mai zice Domnul, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis! Doamne Iisuse Hristoase, cu ale Tale rugăciuni, trezește-ne și ne ajută și pe noi ca pe prietenul Tău Lazăr, să trecem de la starea de întuneric la « Lumina cea neapropiată a Tatălui Ceresc. + AMIN +