trăiesc, exist...

viața mea vine din “existență”. nu e o iuluzie, existența rămâne pentru totdeauna: că a fost, este, și va fii... nu poate să dispară. dar, viața mea, mă plimbă ca într-un joc. uneori mi se pare că se ascunde de mine ! mă lasă singură, n-o mai văd... cu ochii inocenței văd inima aruncată pe jos... nu mai văd nimic în jurul meu : lumea, societatea, sistemele de valori !!! accept tăcerea, singurătatea. lumea continuă să fie, dar ochii mei rămân tot închiși ... se deschid numai pentru a căuta IUBIREA, iubirea care mereu imi prelungește suferința. pâncă când suferința mea, devine o formă de hrană ce poate compensa absența IUBIRII...