STRAJERUL DESERTULUI

\\\"... si daca dau cu bulgari mari in geamul tau

e ca sa afle crivatul ciinesc

ca plec si mor si pling si te iubesc\\\" (Adrian Paunescu)

Ce frig imi va fi in noaptea cind ma vei alunga!... Voi sta pe valizele strinse, cu capul pe genunchi, imbratisind frigul de afara si din mine, frigul ultimei imbratisari refuzate! De m-ai lasa s-astept in bratele tale zorii cenusii de dinaintea ultimei plecari… Dar stiu ca nu va fi asa, ca numai in amarul singuratatii mele voi astepta sa se lumineze, dorind sa nu mai fie ziua niciodata si sa ramin privindu-te cum dormi, respirind etern frumusetea lunara a somnului tau… Si stiu ca mult prea repede voi simti pe umar mina inghetata a diminetii si ca atunci va trebui sa infrunt vintul taios si sarat si sa ma pierd in ceata fugind departe, mereu mai departe, ca apropierea mea sa nu te mai raneasca…

Iarta-ma daca nici macar nisipul melancolic ce voi fi nu va inceta sa te iubeasca, iar dorul va face cu fiecare zi mai mare desertul ce sunt… atit de mare ca intr-o zi va ajunge inapoi la tine si poate vei privi cu un suris intinderea de nisip fin ce ti se va asterne la picioare… Iar de va fi asa, sa nu te temi sa strabati acest pustiu de lumina; voi fi mereu la celalalt capat al lui, la capatul de unde am inceput sa ma risipesc inspre tine si unde acum doar ochii mi-au ramas sa te vegheze si sa te ocroteasca. La capatul acela strajuit mereu de doua fintini verzi si adinci din care doua riuri nesecate izvorasc mereu ca sa astimpere setea calatorilor rataciti.