4. Gemenii

Se sprijină de poartă, ca să se uite mai bine la numărul pus pe o tăbliță. Își apropie fața de câteva ori, dar nu reușește să citească. Ochii îi sunt împăienjeniți de atâta băutură, iar piciarele nu-l mai ajută să-și mențină echilibru. - Ce...mama-măsii...ăștia nici un număr la poartă nu știu să pună! bodogănește Ion, alunecând pe lângă gard, oprindu-se pe bolovănișul din fața porții. Încearcă să se ridice dar, alunecă din nou, în cele din urmă renunțând și rămâne în șezut rezemat de gard, privind pe sub gene în jurul lui, căutând ceva, ce nici el nu știe ce. Boscorodește câteva cuvinte doar de el înțelese și apoi începe să lălâie o melodie auzită, pe la crâșma de unde tocmai a venit. Într-un târziu adoarme horcăind. Din drum se apropie o femeie mărunțică cu o sapă pe umăr. Îmbrăcată cu o fustă largă în poale și o bluză groasă, iar pe cap o basma ce a ferit-o în cursul zilei de razele soarelui și adierea vântului de primăvară, pășește agale, obosită după o zi de muncă la câmp. Îl vede pe bărbatul căzut în fața porții și oftează cu tristețe. - Offf, Ioane, Ioane! Satul arde și baba se cheaptănă!...Nu te mai satură naiba de băutură! Deschide poarta ocolindu-l pe Ion, merge și pune sapa în grajd la locul ei, iar coșul în care au fost merinde, îl duce la bucătărie. Se întoarce la poartă încercând să-l ridice pe Ion. Tocmai trecea pe uliță vecinul din dreapta casei și văzând-o pe femeie cum se chinuie cu bețivul, se apropie să o ajute. - Stai, Catincă, să te ajut și eu! Împreună cu femeia îl ia pe Ion de subțiori și-l târâie până la bucătărie, punându-l pe dormeză. Ion mai scoate câteva sunete, ce vor a fi scuze sau explicație pentru situația în fapt și adoarme din nou. - Mulțumesc, Petru, pentru ajutor! Spune femeia supărată și încurcată de situație. - Ne ajutăm Catincă, ca-ntre vecini! Păcat că bea, de altfel e om muncitor. - Bea cam mult și nu mai are timp să fie și muncitor. În ultimul timp, tot așa o ține. A fost dimineață la bucată, a stat oleacă și-apoi a venit acasă, cu motiv că nu-i bună sapa. Dar văz că lui, i-a fost dor de crâșmă. Cînd se scoală mahmur, ne face zile fripte. Îl bate pe amărâtul ăsta de copil de nu mai știu ce să fac. Mi-e milă de el, nu tu mamă, nu tu tată, un copil al nimănui. - Am văzut și noi ce face Ion și nu face bine. Roata se poate întoarce. Cine știe ce se întâmplă în mintea copilului!...Dar, unde-i Alex? - Cu vaca la păscut, pe izlaz! - Eu plec, te las sănătoasă! - Hai că merg și eu până la poartă! Trebuie să vină băiatul! - Era să uit, m-a pus nevastă-mea să te-ntreb, dacă mai ai nevoie de ouă pentru pomană? - Am, cum să nu am! Trebuie să-i fac pomana de an băietului, vine și Paștele! Să-mi adune o sută de ouă că, ne-om socoti noi! - Păcat că s-a dus așa de tânăr! Ce i-o fi trebuit străinătate, nu știu? - De, așa ia fost să fie! - Năcazul e, c-au rămas în urmă doi copii și nevastă tânără. - Mai bine îl lua pe ăst bătrân că, tot degeaba face umbră pământului! - Vorbești la mânie Catincă! Nu mai vorbi așa că, vorbești cu păcat! Domnul are grijă de toți, nu-i știm noi de ce așază El lucrurile așa! Din vorbă în vorbă ajung la poartă când tocmai un muget, anunță apropierea băiatului cu vaca. - Gata, Alexandre, a mâncat bine Joiana? - Gata, nene Petru, a mâncat! Catinca deschide poarta mare pentru a intra Joiana, o văcuță roșcată, ce înaintează încet spre grajd, legănându-și ugerul plin. Alex cu o mică vărguță în mână, o urmează deschizându-i ușa grajului, ca să intre la locul ei. Din urmă vine și Catinca. - Alexandru, mamă, să mergi la Vicu să cumperi o pâine! Vezi să-ți deie una proaspătă! Până vii tu, eu o să mulg Joiana. Alexandru ia banii și plasa alergând până în colțul uliței unde este chioșcul de pâine a lui Vicu. - Te-a rugat bunica să-i dai o pâine proaspătă, din aia de care cumpără mereu! strigă cât poate, să fie sigur că este auzit. - Uite și pâinea dorită! spune vânzătoarea aplecându-se peste tejghea. Băiatul ia pâinea, o pune în plasă și zbughește afară. Se îndreaptă spre casă în pași domoli, legănând plasa cu pâinea. Chipul bălai luminat de albastrul ochilor era trist și gânditor. Se gândea la sora lui, despre care știa de la bunica dar nu a văzut-o niciodată.”Cred că soră-mea o duce mai bine la cealaltă bunică?”gândește copilul întristat. Multe întrebări îl frământă pe bietul copil. La numai cinci anișori, gândește ca un copil mult mai mare... - Alex, ieși afară să batem o minge? îi întrerupe gândurile Mihăiță un copil de vârsta lui. - Nuu, nu ies azi, am treabă! răspunde din mers, plecând mai departe de teamă să nu-l întrebe ceva despre bunică-su. Ajunge acasă și trage direct la grajd unde știe că este bunică-sa. - Am cumpărat pâine, pot să rup și eu o bucățică, întrebă rugător băiatul. - Dă cana din cui, să-ți dau și lapte! Te duci în grădină să mănânci în liniște...să nu se trezească nebunul...,mai adăugă bătrâna, rupându-i o bucată de pâine. Copilul ia pâinea și laptele mergând în grădină la umbra unui măr, locul lui preferat. Se așează turcește pe o grămăjoară de paie, mâncând cu foame. La câțiva metri de el, sălășuiește un măr bătrân, pe trunchiul căruia o mică ciocănitoare își face de lucru. Termină repede de mâncat și se tolănește pe grămăjoara de paie, privind cu drag micuța pasăre. Pe nesimțite un somn bine meritat după o zi grea, îl cuprinde pe copil. Încet, încet întunericul se instalează, stele licuresc vesele în jurul unei mingi auri. Liniștea acestei splendori în noapte este întreruptă de o zarvă de nedescris. Alex se trezește buimăcit de zgomotul ce vine din chiler. Pentru un moment stă cu privirea fixă spre luna, admirând lumina ce o împrăștie în grădină și ciulindu-și urechile la ce se întâmplă. Deodată sare în picioare, dându-și seama că bunică-su s-a trezit din somn dar nu și din băutură. Merge tiptil pe lângă grajd, ajunge la portița ce dă în curte și se holbează printre scânduri să vadă ce face bătrânul. - Măi, Ioane, hai în casă că te aud vecini, îl roagă Catinca, în șoaptă. - Ce, mă...mă comanzi tu pe mine...ha?...Tu-ți nafura...știi cine sunt eu...ha?...tu-ți naftica...sunt Papa-Pius, fa!... Imi comanzi, tu, mie...fa? strigă, îndreptându-se legănat spre direcția de unde se auzise șoapta femeii... Catinca profitând de întuneric, se strecoară în grajd și de acolo printr-o spărtură special făcută, intră în grădină. - Alexanduuu! strigă femeia șoptit. - Sunt aici, se aude răspunsul copilului. - Să-l lăsăm pe bunică-tu să-și facă damblalele, poate s-o liniști și pe urmă să mergem în podul grajdului, să ne hodinim și noi. - Eu am dormit oleacă, nu-mi mai este somn. - I-auzi ce zgomot mai face-n chiler! Crede că m-am ascuns acolo sau în beci, vorbește ca pentru ea, Catinca. Din chiler se auzeau zgomote de obiecte trântite, înjurături care mai de care mai deocheate, la un moment dat se aude și ceva spărgându-se apoi o bubuitură și se lăsă întunericul în casă. Urmă o liniște încordată. Băiatul și bunica se privesc speriați prin întunericul nopții. - Ce s-o fi întâmplat? se întreabă femeia - Nu se mai aude bunicul! - Da, văd și eu că nu se mai aude. O să merg să aflu ce s-a întâmplat. Pleacă tiptil pe lângă gard, deschide încet portița și se strecoară pe lângă perete ajungând la ușă. Se oprește și ascultă cu urechea lipită de ușă. Nici o mișcare, nici un zgomot. Începe să intre la bănuieli. Un tremur pune stăpânire pe trupu-i firav. Deschide cu teamă ușa. La lumina lunii, vede jos pe podea trupul căzut al lui Ion. - Ioane,...Ioaneee! strigă încet, cu teamă pe bărbat. Nu primi nici un răspuns. Se gândi, ce ar fi putut să însemne bubuitura ce a auzit-o și de ce s-a stins lumina, iar Ion este lat jos. „Trebuie să se fi curentat” gândi femeia și se îndepărtă. Se întoarce la băiat. - Alex, mamă, tare mi-e teamă că s-a-ntâmplat ceva cu bunică-tu. Eu merg la vecinu Petru să-l chem, mi-e frică să intru singură în casă. - Merg și eu, nu vreau să rămân aici,singur! Se îndreaptă spre casa vecinului. La poartă, caută soneria și-l sună de trei ori, semnul pe care-l folosesc când îi cere ajutor. După câteva clipe, se aprinde lumina în bucătăria vecinului. Se deschide ușa și o umbră de bărbat se îndreaptă spre poartă târându-și papucii. Ajuns la poartă, ridică privirea să vadă cine este. - Ce s-a-ntâmplat vecină? - Nu știu, vecine, dar cred că e ceva rău, și-i povesti ce s-a întâmplat. - S-o fi corentat prostu! își dădu cu părerea vecinul. - De asta, îmi e și mie teamă! murmură speriată femeia. - Stai să iau o lanternă, ca să vedem ce este acolo! Afară undeva în depărtare un câine urlă a pustiu iar luna se pregătește să se ascundă spre apus. Catinca și Petru deschid ușa chilerului și luminează interiorul, oprind lumina lanternei pe trupul bărbatului căzut cu fața în jos, apoi pe contor unde se văde urme de ars. - Vecinică, părerea mea e că trebuie să anunțăm medicul și poliția ca să fie legal. Ia băiatul și mergem la noi. O să avem de dat niște telefoane. Femeia dă să intre, dar Petru o ține de braț. - Ce faci! Nu e bine să intri, până nu vine poliția.! - Vroiam să iau niște pijamale pentru noi. - Lasă, găsești la noi tot ce-ți trebuie! Cea mai rămas din noapte au petrecut stând de vorbă în bucătăria vecinilor. Petru a dat telefon la secția de urgențe a spitalului. După cinci minute sosește o salvare cu un medic și o asistentă. Constată decesul urmând, ca a doua zi să se desfășoare toate procedurile pentru eliberarea actului de deces. Catinca stă pe un scaun în bucătăria vecinilor, rezemându-și capul în palma mâinii drepte, ce stătea sprijinită-n cot pe masă. Plânge, oftează, urmând momente de linește aparentă, ca apoi, iar un hohot de plâns se instalează. Rica, vecina, nu știe cum s-o liniștească. - Ce mă faaac, vecinăăă cu năcazul ăstaaa? Nu eram noi destul de necăjiți?...Offf!...Offf!...Ce ne-ai făcut Ioaneee! - Liniștește-te Catincă, că avem de făcut pregătirile de înmormântare! Petru merge să mai adune niște bărbați pentru scăldat și pregătit mortul. Să mergem să-i cătăm niște haine și ce mai trebuie să le dăm la oameni. Apoi, să mergem la Societate să ridicăm ajutorul. Avem multe drumuri de făcut. - Așa este, avem multe de făcut! Ce mă făceam eu de nu erați voi? - Catincă fată, așa trebuie să ne ajutăm între vecini. În zilele următoare a urmat toate procedurile de înmormântare. O înmormântare simplă, sărăcăcioasă, precum i-a fost și viața. Pe drum, dinspre izlaz se apropie o mogâldeață de copil mânând din spate o văcuță roșcată. În dreptul unei gospodării, o femeie în doliu deschide poarta cea mare, pentru a putea intra copilul și văcuța...