Poezie
Sfâșieri
1 min lectură·
Mediu
Poate că și sufletele noastre au devenit monotone,
poate că gândul și rațiunea
nu mai au decât tăceri surde și
aburi nevăzuți,
poate că monotonia-i gri și de cele mai multe ori
pătată,
dar sufletele noastre-s monotone.
Poate că versurile mele s-au împiedicat de bolovani smintiți
și poate conștiința mi-i învăluită de lene,
nu știu, serios,
dar sufletul meu e subjugat monotoniei
și rațiunea mea
ciocnirii
de monoton.
și poate ăsta ne e sfârșitul - monotonia sufletelor.
023484
0
Un poem deloc monoton. Nici vorbă de presimțirea vreunui sfîrșit, cel puțin din perspectiva sufletului care scrie și simte așa! Plăcut! Aprecieri!