Și da

și da privește iubitule pe strada asta sibiană felinarele rasuflă abia simțit și pietrele astea batrâne fac zgomot cu sforăitul lor neîntomnit pașește încet iubitule vor face gălăgie mare trezindu-se și-atunci felinarele-or să moară și-mi e frică... uite în stânga mea locul îi gol dar încolăcește-ți oasele peste tot ce-i al meu (deși eu nu mai am nimic nici măcar ideea de a avea ceva) și-atunci chiar sub muzica de-nmormântare a felinarelor o să aflăm și noi începutul unui vechi tremur așa cum e al străzii ăsteia unde sforăie pietrele și nu ne lasă să respirăm sărutul dintre suflete și fă-ți telefonul să tacă îmi stă-n coastă femeia de la capătul nefirului (amintește-ți că eu nu sunt adam) și-mi îndoaie buza spre nesimțirea șoaptei. dar da privește iubitule pe strada asta sibiană arătăm ca niște morți agățați de zgomotul sforăicios al bătrânețelor din pietre și-n felinare abia se mai naște abia mai pâlpâie noaptea și dacă s-o face ziuă toată veșnicia noastră îmbătrânită sub pietrele înțelepte o să se evapore într-un sughiț de trezire și pietrele ne vor trezi și pe noi din somnul sărutului nostru strâmb și înciudat pe stele și iți vei dezveli oasele încălzite sub sufletul meu și vor rămâne și stânga și dreapta mea goale... dar oamenii bătrâni dorm și la amiază dacă pietrele...?