Imparteala mea in lume sau vitiul sperantei

Era cateva luni de cand ma inturnasem la eul meu vechi si de cand obida pe restul lumii isi mai pierduse din putere. Singuratatea imi batuse inainte la use, ca harapnicul pe spatele miseilor. Nu mai puteam lacui in spatele usilor inchise cu lacat, trebuia sa dau drumul sperantei, trebuia sa mai vad o data lumina. In vis, am lasat jalba la cei mai mari si mai apropiati de Domnul decat mine. Jalba a intrat la catastif, dar nici pana acu\' nu s-o facut judet in viata mea. Am realizat ca acele cai ale Domnului, propovaduite ca necunoscute, nu au ajuns sa fie patrunse de noi, pentru ca NU exista ... Si tot asa ... cartea treirii mele o umlat din om in om. Nimeni n-o stiut s-o deschida, nimeni n-o stiut sa ceteasca printre randuri. N-oti stiut sa cetiti cu inemile, gandul vostru n-o prins aripe catre adevar. Si daca vreunu\', intr-o clipita de nebunie, intelege primul cuvant, taina mazilita a acestuia se pune dinaintea ochilor lui, intunecandu-i privirea. Cetitorul lapada orice amintire despre minunata taina ce o primise. Nu-i ramanea in suflet nici un zapis al trecerii mele. Am decis sa viu inapoi in lume, pentru ca sa deschid larg ochii si sa ma simt din nou impresurata de prietinii vechi. Sa stiu ca mi se zvarcole sangele in vene de dorinta de viata. Am petrecut inca 2 zile in ocina care se numeste lumea zilei de azi si ma hotarai sa ma intorc repede, in Universul meu marunt, de une\' sa nu-mi puna nimeni de gand. chair daca pare mai ciudat, am vrut sa scriu cu aceste cuvinte, pentru a face o schimbare ... scuze daca nu v-a placut, pentru urmatoarea intrare promit ceva interesant !