Poezii

Și norii plângeau cu lacrimi albastre Și luna murea înecată în mare... Tăcuseră demult toate vorbele noastre, Chipul tău se pierduse-n ninsoare. Și luna murea înecată în mare Și ceru-mbrățișa

E târziu pentru noi, pentru mine-i târziu Să alerg după vise ce se mistuie-n zori... Dar tot alerg mereu pe-același drum pustiu, Când luna rătăcită răsare dintre nori. Te zăresc pentr-o

Nu mai știu. Am uitat cine sunt, cine ești… Dar m-am trezit ținându-te de mână! Te priveam și știam negreșit ce-ți dorești Și pluteam numai noi printre raze de lună. Și-ți zâmbeam, îmi zâmbeai

Parfumul tău m-a-nvăluit tăcut Când te-am pierdut a nu știu câta oara... O lacrimă în palmă mi-a căzut Și m-amăgesc cu fumul de țigară. Și mâna mea întinsă către tine Se-opreste-acum pe gura

Eu sunt o poveste de dragoste citită dar niciodată înțeleasă. Sunt gândul tău nerostit,umbra ta. Sunt valul fierbinte întors mereu la țărm și picătura de ploaie plângândă pe-o margine de

În dimineața asta gândesc albastru Am găsit sub pernă flori de nu-mă-uita Pe noptieră, trandafirii împrăștie parfum bărbătesc Simt urme de pași prin nisipul din clepsidra Undeva, pe umărul stâng,

Zâmbet Mi se părea că-ți simt răsuflarea foșnind printre frunzele moarte, așteptam norii să mă plângă cu stropi de fericire. Acolo, in gheața ciudată a ochilor tăi simțeam aprinzându-se

Mi-au căzut petalele... Frunzele bârfesc o cioară de pe ramura șefă. Tulpina citește o carte de-aventuri. În pământ, rădăcinile au amorțit din lipsă de imaginație. Uneori bate vântul

CÂND.... când țipătul tău mi-a sfâșiat timpanul, când lumina din ochii tăi a răsărit asupră-mi, când lacrima ta dulce mi-a înecat inima, când gurița ta umedă mi-a sărutat

Cu palmele lipite de obrajorii tai, simt intre umeri aripi cum imi cresc si as putea sa zbor pana la norii rai si intunericul din lume sa-l opresc. Cu buzele arzand pe fruntea ta, as fi