Afară plouă. La tomberonul din colț silueta unei femei. Fară umbrelă pare că nici nu se sinchisește de ploaia ce cade peste ea. Vântul dinaintea ploii dansase până mai înainte cu pungile de
Au trecut trei ani de la accidentul Magdei și, în tot acest timp, teama că ea nu va mai fi niciodată aceeași, că mă va privi cu ochii goi, că nu va mai vrea să își mai amintească nimic m-au
La aceeași masă
cresc din mine timpuri noi.
Urmăresc mișcarea vântului
cum veștejeste frunzele
cum pălește părul.
Sunt rotunjimea pământului
amprentată cu pașii celor vii
așteptând în pântece
Se trezi în uruitul mașinilor. Zgomotul deveni insuportabil și îi alungă visul. Ar fi vrut să nu se trezească. Își aruncă ochii pe fereastră și văzu că a plouat. Ce bine că s-a răcit vremea, gândi
Pajiștea pe care o știam verde și fragedă
nu mai există și această călătorie
nu face decât să mă întristeze.
Dacă veștile nu ar circula poate nu aș fi aflat la timp
și spre salvarea mea
EB