Poezie
am pierdut
1 min lectură·
Mediu
lasă-mă să plec puțin
doar cât distanța dintre două inimi
care nu mai pot nu mai știu să tresară
îngăduie-mi să port culorile ploii
să mă îmbrac în frunze pe care vântul să mi le smulgă cu neliniști cu tot
să ascund un soare în palma stângă
până când arsura va șterge urma durerii
până când cuvinte își vor pierde rostogolirea
în ecoul altui suflet căzut
timpul pieptene îmi curăță părul cenușă
trage după tine clipa care-a strivit ultima îndoială
vreau să mă ridic
noul univers golit de nimicuri
își va crește umbra sub soarele din palma mea
***
mi-am vopsit sufletul în nuanțe de curcubeu
pentru că astăzi vreau să-l expun
la târgul de vechituri
am descoperit lumina zăcând în întuneric
am pierdut
001879
0
