Poezie
bătrânul meu
1 min lectură·
Mediu
vântul rătăcit prin tenebrele memoriei
și-a încremenit uitarea
ce liniște în această parte de lume
zăpezi se topesc pe tâmple obosite
pe chipuri cu lumânări încă aprinse
orele trepte
duc pași spre un ultim ponton
bătrânul meu vorbește despre o lume fără certitudini
ca un deșert țesut între inimi
ca o plajă uitată de valuri
l-am căutat înotând într-o mare de ochi
fără țărm și fără cer
am plutit într-o luntre alături de el
i-am vegheat tăcerea
poate că timpul generos
m-ar fi lăsat să-l petrec o veșnicie
dar el
bătrânul din care m-am rupt cu primul strigăt
mi-a cerut să mă-ntorc
***
vântul foșnește frunzele oțetarilor
din șoaptele lor
înțeleg
pasul meu e însoțit de pasul lui
oriunde aș fi
ce liniște în această parte de lume
zăpezi se topesc pe tâmple obosite
pe chipuri cu lumânări încă aprinse
orele trepte
duc pași spre un ultim ponton
001.889
0