Poezie
împreună
1 min lectură·
Mediu
era dimineață
stăteam împreună la masa aceleiași toamne
ca doi copii pe o creangă de gutui
mușcând din același fruct
și nu ne păsa că frunzele se zbârcesc
se încovoaie și se aruncă singure în ochii ploii
zburam împreună cu aceeași pasăre ruginie
lipiți între aripi ca două răspunsuri
ce râd în fața aceleiași întrebări
și nu conta că pasărea are aripi de frunze
iar răspunsurile mor întotdeauna înaintea întrebării
ne scufundam trupurile în dimineața tomnatică
cu o irepetabilă voluptate pe care
numai păsările ce cad orbite din soare
o au
te privesc peste masă
e seară
în ochi avem șevaletul toamnei
iar culorile ploii se aud cum curg
undeva lângă pervazul privirii
întindem mâinile și ne căutăm prin aburul palmelor
e singurul loc în care mai putem fi împreună
când aerul încărcat de toate nuanțele ruginii
vine ca o avalanșă peste buzele noastre
001995
0