Poezie
culoarul
1 min lectură·
Mediu
încă te caut bătrâne
deși
de pe stânca asta înaltă și colțuroasă
oriunde aș privi
văd doar resturi din mine și vulturii coborând în spirală
stau săgeată în aerul încordat ca un arc
în care se adună toate șoaptele pietrelor
ce poartă câte un suflet în ele
și al meu
oamenii sunt departe
aici ajung doar rănile lor deschise și sângerânde
se închid într-un strat de pământ
așteptându-și trupurile
să se desprindă
pietrele îmi spun că peste tot sunt urmele trecerii tale
și că stânca pe care smulgerea din tine m-a aruncat
e de fapt o cădere
ultima înainte de a țâșni dintre coapsele lumii
prin culoarul umbrelor ei
înapoi în aripa ta
023290
0

\"de pe stânca asta înaltă și colțuroasă
oriunde aș privi
văd doar resturi din mine și vulturii coborând în spirală
stau săgeată în aerul încordat ca un arc
în care se adună toate șoaptele pietrelor
care poartă câte un suflet în ele\".
Te mai citesc!