Izgonire

mă întrebam teo cât de simplă ar fi viața noastră dacă am izgoni ceea ce ne-a durut,ceea ce vrem să uităm cred că atunci viața ar fi... pașnică...Însă umbra te urmărește pretutindeni chiar dacă numai la nivel mental...
Durerea unei iubiri pierdute nu numai că ne conduce în întuneric dar ne determină să-i vedem și pe ceilalți opaci.
Salvarea din gol e uitarea, adică un sfârșit iar cum tu ai spus orice sfârșit e un nou încep, renșterea.
Poezia ta are aerul resemnării cu înțelepciunea analizei clipelor avute și totodată ridică un semn mare de întrebare: există un om care poate împăca viața cu moartea, care le poate înțelege în același timp?
Dacă se-ntoarce în lumea sa tristă întristarea nu o va lua cu el pentru că nu-i mai aparține lui... A dăruit-o celor aproape...
umbra adesea o asociem cu amintirea, formă imaterială...