Îngerul meu năpârlește...
Dumicații de lână
Mi-apleacă fruntea și ramurile.
Atârnă aripi de curci
Încărunțind ipocrit mărunțișuri.
Ninge în dalbe nervuri
Pe chipul spațiului ce ne
Iubesc în stoluri patemi
și nouri cruzi de gheață
îți vâr fiori prin iris
sub pielea de pe față;
iubesc din rădăcină
și până spre târziu
știu bine cum se face
dar prea puțin să fiu.
De vrei
Oraș.
Chinuit de slogane și de campanie
(spus cu fală)
Electorală;
În timp,
Câtă ploaie ar trebui să cadă?
Iar nămeții uriași de zăpadă
-Cât ar trebui să crească
Până ca ele să se
Clipa mi-a intrat la apă
posmogită-n praf de vânt,
seara-mi face ziua șchioapă
înserându-mi-o pământ;
eu pe canapeaua dreaptă
în mașina la noroc,
pasc cu ochii de departe
mărgeluțele de
Fumul despre dimineață
nu știi: fum e, ori e ceață?
Fum tomnatic și hoinar
cu mâinile-n buzunar,
fum curios
fum despletit,
fum sfios
fum aiurit,
fum de frunze care cad
fumul scoarței de
Te-am văzut eu, Lună!
...cum, ca semnul de pe steagul turcesc,
te făceai frumoasă - fără poate să știi
Că eu te privesc
Singur cuc,
Printre crengile fără frunze
De la un nuc.
Tot e uscat!
și verdele s-a colorat de-astă toamnă
de-atâta-nghețat...
Însă acum, știindu-vă timpul,
Poate și dând de cald,
Ca niște picături de alb;
În pâlcuri,
Ascunși și uitați prin
C-o vecie mai Înainte
De unde-ncepi a putea
Să te bănui în crochiuri,
Cumpănea Olarul câteva mâini de lut pentru templu.
Pe când te țeseai tainic,
Nădușeau sub omăt grâne;
Și I-a plăcut Lui
Azi am vrut să-mi înec gândurile
Dar apa Izei nu le-a primit.
Erau așa de goale
Și i-a fost frică de setea din ele...
Nu le-a lăsat nici măcar să plutească
Spre acolo unde aș vrea
Să-ți văd
Azi am vrut să m-arunc în râurile din pietre.
Dar le-am găsit năclăite
În alge scămoase...
Pășeam albul neînghițit de apă
și te căutam prin vernisaje din dos de pleoape.
Pașii pe mal
numărau
Pășește-alungă Iza în bucle reci de apă,
adie dinspre bloadăr piciocii copți cu ceapă,
răsare Lerul pașnic sub cușmele cu prunci
în Viflaime dalbe cu slovele prelungi.
pe seara am strivit un graunte de dor
mi-a rasarit piatra vederii
insa la poalele stufului de mohor,
am ucis flamand
o doina
un zbor...
va naste ciocarlia in zori un alt ou.
de jale...
ma mangaie amurgul ca o adiere marina,
se inveleste departele intr-o cerga
de roua salina,
in rugaciune museteii is aplecati
si-o buburuza ratacita
mi se suie pe brat.
cernuta prin craci de
Ia-mi dorul din aripi
Și-n locul lui toarnă plumb.
O să mă-nvăț și cu șerpii...
Macină lemnul și suflă-mi în ochi praful de piatră;
Înfășoară-te în petale
Și scutură cerneala depe
Pe la la patrulea act
Ieșeam.
Erau așa înecați în zbuciumul de pe scenă,
Că nu m-a văzut nimeni.
Apropiații au mânjit cu nămol pe ziduri
Și clanța au feștit-o cu râie
Dar tot am intrat!
Se
