Poezii

Clipa mi-a intrat la apă posmogită-n praf de vânt, seara-mi face ziua șchioapă înserându-mi-o pământ; eu pe canapeaua dreaptă în mașina la noroc, pasc cu ochii de departe mărgeluțele de

Pășește-alungă Iza în bucle reci de apă, adie dinspre bloadăr piciocii copți cu ceapă, răsare Lerul pașnic sub cușmele cu prunci în Viflaime dalbe cu slovele prelungi.

Iubesc în stoluri patemi și nouri cruzi de gheață îți vâr fiori prin iris sub pielea de pe față; iubesc din rădăcină și până spre târziu știu bine cum se face dar prea puțin să fiu. De vrei

Fumul despre dimineață nu știi: fum e, ori e ceață? Fum tomnatic și hoinar cu mâinile-n buzunar, fum curios fum despletit, fum sfios fum aiurit, fum de frunze care cad fumul scoarței de

creanga de zbor sturlubatic, galgaieturi sonore slefuite empatic, tabla si roti cu viata de om, inima de golub gonita din trup asa de asfalt...

ma mangaie amurgul ca o adiere marina, se inveleste departele intr-o cerga de roua salina, in rugaciune museteii is aplecati si-o buburuza ratacita mi se suie pe brat. cernuta prin craci de

pe seara am strivit un graunte de dor mi-a rasarit piatra vederii insa la poalele stufului de mohor, am ucis flamand o doina un zbor... va naste ciocarlia in zori un alt ou. de jale...

Azi am vrut să m-arunc în râurile din pietre. Dar le-am găsit năclăite În alge scămoase... Pășeam albul neînghițit de apă și te căutam prin vernisaje din dos de pleoape. Pașii pe mal numărau

Azi am vrut să-mi înec gândurile Dar apa Izei nu le-a primit. Erau așa de goale Și i-a fost frică de setea din ele... Nu le-a lăsat nici măcar să plutească Spre acolo unde aș vrea Să-ți văd

Pe la la patrulea act Ieșeam. Erau așa înecați în zbuciumul de pe scenă, Că nu m-a văzut nimeni. Apropiații au mânjit cu nămol pe ziduri Și clanța au feștit-o cu râie Dar tot am intrat! Se

Ia-mi dorul din aripi Și-n locul lui toarnă plumb. O să mă-nvăț și cu șerpii... Macină lemnul și suflă-mi în ochi praful de piatră; Înfășoară-te în petale Și scutură cerneala depe

Îngerul meu năpârlește... Dumicații de lână Mi-apleacă fruntea și ramurile. Atârnă aripi de curci Încărunțind ipocrit mărunțișuri. Ninge în dalbe nervuri Pe chipul spațiului ce ne

C-o vecie mai Înainte De unde-ncepi a putea Să te bănui în crochiuri, Cumpănea Olarul câteva mâini de lut pentru templu. Pe când te țeseai tainic, Nădușeau sub omăt grâne; Și I-a plăcut Lui

Oraș. Chinuit de slogane și de campanie (spus cu fală) Electorală; În timp, Câtă ploaie ar trebui să cadă? Iar nămeții uriași de zăpadă -Cât ar trebui să crească Până ca ele să se

Tot e uscat! și verdele s-a colorat de-astă toamnă de-atâta-nghețat... Însă acum, știindu-vă timpul, Poate și dând de cald, Ca niște picături de alb; În pâlcuri, Ascunși și uitați prin

Te-am văzut eu, Lună! ...cum, ca semnul de pe steagul turcesc, te făceai frumoasă - fără poate să știi Că eu te privesc Singur cuc, Printre crengile fără frunze De la un nuc.