Poezie
Nebunul
Inscripție pe gheață
1 min lectură·
Mediu
Mă plânge astăzi un nebun
Cu față lungă, ca de cal
Și-mi râde țeava unui tun
Zvârlind ghiulele de metal.
Aud cum plouă nesfârșit
De sus, din cerul ce s-a rupt,
O ploaie ca de plumb topit,
Semn că potopul a-nceput.
Tot număr pietrele pe drum
Din doi în doi, din zece-n zece
Și-mi plânge iarăși un nebun
Cu lacrimă de piatră rece.
Și îmi rânjește tunul greu
Zvârlindu-și bombele la mal,
Mă plânge astăzi și mereu
Nebunul meu cu cap de cal.
Noapte de noapte încă plouă,
Potopul crește ne-ncetat
Și pietre mi-au rămas doar două
Din toate câte-am numărat.
Mă plânge astăzi și mereu
Nebunul meu cel mai iubit
Și mă desfide tunul greu,
Și-aud cum plouă infinit.
002.327
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eduard Zalle
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Eduard Zalle. “Nebunul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-zalle/poezie/13994522/nebunulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
