Jurnal
dualitatea pare să nu aibă sfârșit
2 min lectură·
Mediu
unu zero
după retrageri vine insuficiența regretul și dorința speriată de a te reîntoarce
am simțit toate astea și plânsul care mă sufoca
mă trezesc deschid ochii presez cu apă deasupra mă duc să alerg pe stomacul gol
sunt frumoasă sunt bună am prieteni oamenii cred în mine mai ales azi ascult doar melodii care îmi plac
diger diger reîntoarceri doar care se merită și ca să nu mă aflu fiecare se știe
ar mai fi și spinarea un fel de peron pe care fugi degeaba după trenul deja plecat
un bulevard lunecos chiar și vara o ploaie care scotocește pretexte în cer fiindcă
vrea să se întâmple
un foc potolit pe la margini cu vârful sandalei
stând deci în cerc
pe iarbă multă lume
adică și mai multe discuții
când eu mă pun pe scris un fel de proces verbal de care nu o să am niciodată nevoie
e bine când spațiul ales nu are tavan
unu zero
țin minte și acum cea mai aspră pedeapsă de la grădiniță era să-ți ceri scuze de la cel pe care l-ai jignit în limba pe care o vorbește el într-un timp era rusa apoi am trecut la română
poate durere în mușchi și în burtă de unicitatea unor lovituri ca niște avorturi premature
împlineam 7
eram tristă că în mine ziua apunea incolor că nu simțeam nimic că orele se mișcau iar eu nu percepeam vreo diferență
aș fi spus nu credeam că am voie
azi am început să-mi amintesc cum miroase o dimineață nouă în tine când te ajunge goliciunea pe dinăuntru acum fix 10 minute în urmă părea că dorm fără vise și nu mă expuneam în niciun fel
acuma mă văd refulând din foaie în fața oglinzii
acum îmi aranjez gulerul și reverul și cusătura mânecilor scurte
unu zero
nu o să patinez
toate urmează să se întâmple
002.678
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ecaterina Ștefan
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 310
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ecaterina Ștefan. “ dualitatea pare să nu aibă sfârșit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ecaterina-stefan/jurnal/13943841/dualitatea-pare-sa-nu-aiba-sfarsitComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
