dualitatea pare să nu aibă sfârșit

unu zero după retrageri vine insuficiența regretul și dorința speriată de a te reîntoarce am simțit toate astea și plânsul care mă sufoca mă trezesc deschid ochii presez cu apă deasupra mă duc să alerg pe stomacul gol sunt frumoasă sunt bună am prieteni oamenii cred în mine mai ales azi ascult doar melodii care îmi plac diger diger reîntoarceri doar care se merită și ca să nu mă aflu fiecare se știe ar mai fi și spinarea un fel de peron pe care fugi degeaba după trenul deja plecat un bulevard lunecos chiar și vara o ploaie care scotocește pretexte în cer fiindcă vrea să se întâmple un foc potolit pe la margini cu vârful sandalei stând deci în cerc pe iarbă multă lume adică și mai multe discuții când eu mă pun pe scris un fel de proces verbal de care nu o să am niciodată nevoie e bine când spațiul ales nu are tavan unu zero țin minte și acum cea mai aspră pedeapsă de la grădiniță era să-ți ceri scuze de la cel pe care l-ai jignit în limba pe care o vorbește el într-un timp era rusa apoi am trecut la română poate durere în mușchi și în burtă de unicitatea unor lovituri ca niște avorturi premature împlineam 7 eram tristă că în mine ziua apunea incolor că nu simțeam nimic că orele se mișcau iar eu nu percepeam vreo diferență aș fi spus nu credeam că am voie azi am început să-mi amintesc cum miroase o dimineață nouă în tine când te ajunge goliciunea pe dinăuntru acum fix 10 minute în urmă părea că dorm fără vise și nu mă expuneam în niciun fel acuma mă văd refulând din foaie în fața oglinzii acum îmi aranjez gulerul și reverul și cusătura mânecilor scurte unu zero nu o să patinez toate urmează să se întâmple