Îmi țes în minte cetatea şi refugiul… unde,
Pereții întunecați şi umezi mă vor ascunde
De mine… şi din paradisul destrămat, prin ferestrele rotunde
Doar durerea dragostei pierdute va
Escaladând lumina cu ochiul hulpav,
Făcându-mi loc prin mărăcini şi spini,
Eu îmi hrăneam al meu suflet bolnav
Cu ale timpului bătrâne rădăcini…
Dând focului să ardă-n jar de
Vis în suflet, vis în noapte,
Dulce-apari din amintire,
Ca a soarelui sclipire
Pe mere de aur coapte !
Alb de suflet, alb de nori,
Dulce e a ta privire,
Ca a razelor strivire
Pe petale reci
